Confidenţialitate


Doi membri CNA cer demisia presedintelui Laura Georgescu


Consilul Național al Audiovizulalui pare a fi măcinat zilele acestea de un conflict intern în care protagoniști sunt președintele CNA, Laura Georgescu, pe de-o parte și, de cealaltă parte, doi membri CNA, Narcisa Iorga și Valentin Jucan, care cer demisia președintelui CNA.

‘

În două mesaje publicate pe Facebook, Narcisa Iorga și Valentin Jucan îi cer demisia președintelului CNA, Laura Georgescu, susținând în termeni duri că activitatea acEsteia nu se ridică la standardul pe care funcția deținută ar trebui să îl impună.

‘

Relația extrem de tensionată dintre Valentin Jucan, Narcisa Iorga și Laura Georgescu a ieșit public la iveală, prima dată, în momentul în care Valentin Jucan a încercat să transmită pe Internet ședințele CNA folosind camera web personală, iar președintele CNA a deconectat camera în timp ce Valentin Jucan nu se afla în sala de ședințe.

‘

Acum însă, Narcisa Iorga consideră că Laura Georgescu ar trebui să demisioneze în urma apariției în presă a unor înregistrări în care președintele CNA folosește un limbaj agresiv în fața unor elevi, în ceea ce pare a fi o discuție despre violența de limbaj purtată în cadrul programului Școala Altfel din 2013.

‘

Narcisa Iorga menționează și alte înregistrări care ieri au fost difuzate de Realitatea TV. În aceste noi înregistrări, o voce feminină, aparent a Laurei Georgescu, vorbește despre obținerea unor computere de la sponsori care ar avea datorii morale, pentru a economisi astfel banii insituției. În același timp sunt folosite mai multe apelative injurioase la adresa unor parlamentari. La rândul său, Valentin Jucan a scris că ‘Laura Georgescu recunoaşte că favorizează anumite posturi de televiziune’, publicând alături link-ul către înregistrările difuzate de Realitatea.

‘

Deocamdată însă nu se poate spune cu certitudine dacă într-adevăr persoana a cărei voce se aude în înregistrări este președintele CNA, data la care au fost realizate aceste înregistrări sau dacă ele au fost editate audio sau nu.

‘

Europa FM i-a solicitat un punct de vedere Laurei Georgescu, președintele CNA, dar până în acest moment solicitarea noastră încă nu a primit un răspuns.


Ultimele stiri
Actorul britanic Sir Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile din francizele Star Trek și X-Men, a murit la vârsta…

Sanda Nicola: Majoritatea liberalilor au înțeles că nu mai există viitor lângă PSD. Opoziția e fragilă. Ce spune…

Prima rectificare bugetară din 2026: Sănătatea primește cele mai multe fonduri. Ce ministere pierd bani | AUDIO

Zece marinari sirieni, blocați de luni de zile în portul Constanța. Cer să fie lăsați să plece, unii…

Dispută între Consiliul Județean Constanța și DSU privind elicopterele de intervenție pe mare. Ce spune Raed Arafat |…

București: Nou Centru pentru tratarea tuberculozei, inaugurat la Institutul „Marius Nasta”. Investiția se ridică la 100 de milioane…

Polițiștii i-au cerut noului ministru de Interne salarii mai mari și actualizarea normei de hrană, printre altele. Ce…

Christine Lagarde pleacă de la conducerea Băncii Centrale Europene. Ar urma să ajungă la șefia Forumului Mondial Economic…

Guvernul va aproba vineri prima rectificare bugetară. Precizările făcute de ministrul Finanțelor  | AUDIO

ASF a aprobat normele pentru plata pensiilor private din Pilonul II. Când se va aplica noua lege |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează