Confidenţialitate


Doi directori ai Spitalului Târgu Jiu, infectați. Se cere o conducere militară


Doi directori ai Spitalului Târgu Jiu, infectați. Se cere o conducere militară

Managerul Spitalului din Târgu-Jiu, infectat cu noul coronavirus, a sunat la 112, deşi iniţial a refuzat internarea și contestase rezultatul.

Infectată este și directoarea de îngrijiri, iar autoritățile se gândesc dacă nu ar fi indicată o conducere militară și au făcut o solicitare la Minister.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că managerul Dumitru Vienescu a sunat duminică dimineaţa la 112 şi a solicitat o ambulanţă.

El a fost testat pozitiv de joi, însă a contestat rezultatul primului test şi a refuzat internarea, izolându-se la domiciliu.

Trei angajaţi ai spitalului sunt confirmaţi pozitiv, iar alţi 80 sunt în izolare la domiciliu, în aşteptarea rezultatelor testelor.

Au mai fost testate pozitiv şi directoarea de îngrijiri a spitalului, Claudia Motea, şi o infirmieră, soră cu aceasta. În urma anchetei epidemiologice au fost testaţi alţi 80 de angajaţi, care sunt izolaţi la domiciliu.

Pentru o parte dintre ei, testele au fost negative, dar nu se ştie când se vor întoarce la serviciu.

Potrivit DSP Gorj, nu va fi testat tot personalul, ci doar cei care au simptome.

Sâmbătă, ministrul Nelu Tătaru, anunţa că la conducerea spitalului ar putea fi adus management militar.

Noi am cerut Consiliului de Administraţie să numească o conducere interimară, a fost o şedinţă. Consiliul de Administraţie a înaintat o propunere din persoanele aflate în planul de continuitate, noi am trimis propunerea respectivă la minister şi aşteptăm ordin de ministru, cred că mâine (luni – n.r.) o sa vină cu detalii. Deocamdată, nu va fi conducere militară”, a declarat pentru MEDIAFAX Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

La începutul lunii aprilie, Parchetul din Târgu Jiu a deschis o anchetă penală pe numele managerului Dumitru Vienescu pentru neglijenţă în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Acesta a spus că în unitatea medicală nu există un aparat de testare pentru COVID-19, deşi spitalul avea în doare de mai bine de doi ani un asemnea dispozitiv.

În judeţul Gorj au fost confirmate 59 de cazuri cu COVID-19.

Dintre acestea, nouă persoane au fost declarate vindecate, iar două au decedat.

De la începutul epidemie, în Gorj s-au prelevat aproximativ 1.000 de teste, din care 50 de rezultate sunt în aşteptare.


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…