Doi copii, de o maturitate neobișnuită, luptă pentru visul lor
Sebastian și Maria au 10, respectiv 9 ani. Au fost crescuți de bunici și practic, nu au nicio amintire legată de părinții lor. Sunt mai maturi decât mulți oameni în toată firea și vor să devină pianiști. Fac cursuri gratuite cu alți copii la Palatul Copiilor din Brașov, inclusiv cursuri de engleză, informatică și dansuri populare.
Profesorii spun că sunt foarte talentați și că dacă vor o carieră în muzică, trebuie să facă lecții de pian individuale. Din păcate, acestea nu mai sunt gratuite și la meditații merge doar pe Sebastian.
Bunicii și cei doi copii trăiesc cu aproape 2.000 de lei pe lună și de fapt, meditațiile lui Sebastian sunt plătite de un om inimos care a dorit să își păstreze anonimatul.
Când se întoarce acasă, Sebastian se așează la orga veche, de care bunicii au făcut rost cu greu, și îi predă surorii lui ce a învățat el la meditații.
“Ai luat-o prea repede. Asta înseamnă nu foarte repede. Cânți uite așa… frumos, lin…” Așa începe o lecție de pian pentru Maria. Are 9 ani și profesor, de nevoie, este fratele ei Sebastian, de 10 ani.
Amândoi fac pian la Palatul Copiilor din Brașov, gratuit, la comun cu alți copii. Spre deosebire de sora lui, Sebastian face și meditații.
Apoi, Sebastian merge într-un suflet spre casă, unde așteaptă sora lui. Se așează la orgă veche și îi predă Mariei ce a învățat el la meditații. Oricât de talentat ar fi, Sebastian nu este profesor și mult mai bine ar fi ca Maria să facă și ea meditații la pian.
Sebastian și Maria au crescut cu bunicii și practic, nu au amintiri legate de părinții lor. Toți patru trăiesc cu aproape 2.000 de lei pe lună și meditațiile lui Sebastian sunt plătite de om inimos care a dorit să își păstreze anonimatul. Altfel, bunica face tot ce poate pentru a le asigura o educație cât mai bună și îi mai duce la cursuri gratuite de engleză, informatică sau dansuri populare.
“Nu îi duc imediat după scoală. Au program de masă, pe urmă un pic de pauză. Și pe urmă îi duc. Am fixat orele cu profesorii de la Palatul Copiilor ca sa aibă și ei timp de teme și de joacă. Nu le-am luat tot timpul. Și nici nu le dăm mai mult. Ei vor mai mult de atât, dar nu îi las eu, spune Elena Ianoș, bunica lui Sebastian și a Mariei.
Chiar dacă banii sunt puțini, bunica și-a propus să le ofere nepoților ei experiențe cât mai variate, pentru a-i pregăti pentru viață. Desigur, fără a renunța la pian.
“Muzica la pian mă relaxează și mă încântă, totodată. Și de aceea îmi place foarte mult. Vreau s-o folosesc, s-o cânt. Să mă facă pe mine fericit, în primul rând, și apoi pe cei din jurul meu. Simt pace. Simt iubire pentru muzică. Simt… Nu știu cum să mă exprim. Simt o liniște, o stare că totul o să fie bine. Asta simt eu când cânt la pian”, spune Sebastian.
“Tu apeși pe clape și simți că visezi, că te duci pe lumea viselor”, mărturisește Maria.
În afară de talent cu carul și bunici care peste noapte, au devenit părinți devotați, Sebastian și Maria nu au prea multe care să îi ajute să devină pianiști. Ar mai fi și o maturitate neobișnuită pentru niște copii de 10, respectiv 9 ani. Împreună, îi putem ajuta să își îndeplinească visul de a deveni pianiști. Pentru că visul lor e frumos. Și merită.
