Confidenţialitate


Doi britanici și un marocan care luptau de partea Ucrainei, prinși și condamnați la moarte de separatiștii pro-ruși din Donețk


Doi britanici și un marocan care luptau de partea Ucrainei, prinși și condamnați la moarte de separatiștii pro-ruși din Donețk

Doi britanici și un marocan, care au luptat de partea Ucrainei în războiul declanșat de Rusia, au fost capturați și condamnați la moarte de separatiștii pro-ruși din regiunea Donețk. Oficialii din Marea Britanie condamnă decizia și anunță că fac demersuri pentru eliberarea acestora.

Cetățenii britanici Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, și Shaun Pinner, de 48 de ani, au fost judecați de un tribunal din auto-proclamata Republică Populară Donețk, controlată de separatiștii pro-ruși.

Alături de cei doi a fost capturat și un al treilea soldat, de origine marocană, conform BBC.

Instanța, care nu este recunoscută la nivel internațional, i-a condamnat pe cei trei la moarte și îi acuză că sunt mercenari.

Familiile celor doi britanici spun, însă, că aceștia făceau parte din armata Ucrainei.

Același lucru este susținut și de oficiali din Marea Britanie, care-i consideră pe cei doi prizonieri de război.

Lizz Truss, ministrul de externe britanic, a declarat că va face demersuri pentru ca cei doi să fie eliberați.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează