Confidenţialitate


Doi aleși, acuzați de reprimarea revoluționarilor în 1989, află azi dacă intră în Parlament | AUDIO


Doi aleși, acuzați de reprimarea revoluționarilor în 1989, află azi dacă intră în Parlament | AUDIO

Astăzi urmează  să aflăm dacă în Parlament vor fi validați doi aleși acuzați că au reprimat oameni la Revoluție. Lucrurile vor fi tranșate de comisia de validare.

Mandatul de deputat obținut de Francisc Tobă nu va fi validat, susține liderul AUR, George Simion.

Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Într-o scrisoare către Comisia de validare, locotenent-colonelul în rezervă Francisc Tobă a spus însă că nu renunță la mandatul de parlamentar și că orice alt document care le-ar fi prezentat  ”ar fi lovit de nulitate absolută”.

Miercuri, la comemorarile de la Timişoara, liderul AUR a fost huiduit de revoluţionari. Reprezentanții Societății Timișoara i-au reproşat că doi ofiţeri implicaţi în reprimarea Revoluţiei, Francisc Tobă şi Nicolae Roman, au ajuns parlamentari pe listele acestui partid.

Locotenent colonelul în rezervă Francisc Tobă a fost acuzat de tentativă de omor deosebit de grav și  lipsire de libertate în mod ilegal.  Împreună cu șeful garnizoanei Sibiu,  Dragomir Aurel, și mai mulți militari în termen, înarmaţi, începând din 22 decembrie 1989, el ar fi ridicat din secţiile Spitalului Judeţean Sibiu mai multi răniti, pe care i-a dus într-o sală de sport unde ar fi fost bătuţi de militari.

În 2010, Parchetul l-a scos de sub urmărire penală pe Dragomir iar în cazul lui Toba a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că ar fi intervenit  prescripția.

După Revoluție, Francisc Tobă a fost vicepreşedinte al FSN Sibiu, apoi deputat FDSN (între 1992 și 1996)  şi membru al Grupului parlamentar al PDSR. Tobă a fost şi consilier pe probleme de securitate națională al lui Adrian Năstase. Înainte să ajunga în AUR, el a făcut parte din conducerea Partidului Neamul Românesc al fostului parlamentar PSD Ninel Peia. Anul trecut, Francisc Toba avea o pensie specială de 47.832 lei.

În cazul celuilalt candidat controversat, generalul Nicolae Roman, formațiunea care l-a trimis în Parlament nu a luat nicio decizie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Victor Marin

Ultimele stiri
A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”

Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează