Confidenţialitate


Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, de vineri în cinematografe


Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, de vineri în cinematografe

Documentarul „Ouăle lui Tarzan“, regizat de Alexandru Solomon, va rula de vineri în mai multe oraşe din ţară, iar proiecţii de gală vor avea loc la Iaşi, Gura Humorului şi Focşani.

Proiecţii de gală în prezenţa regizorului Alexandru Solomon sunt programate să aibă loc la Iaşi (vineri, de la ora 19.00, la Cinema Victoria), Gura Humorului (sâmbătă, de la ora 18.00, la Casa de Cultură) şi Focşani (duminică, de la ora 16.00, la Happy Cinema).

„Ouăle lui Tarzan” a avut premiera mondială la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) şi a fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

În plus, el a fost inclus în competiţia Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la Moscova în perioada 6 – 12 decembrie.

Documentarul lui Alexandru Solomon vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, şi experimentele făcute acolo.

Totodată, proiecția este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.

Imaginea este semnată de Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de Marin Cazacu, Franck Rivolet şi Cristinel Şirli.

Producătorii sunt Ada Solomon, Cedric Bonin şi Pascaline Geoffroy.

Filmul este o producţie Hi Film Productions (România), în coproducţie cu Seppia (Franţa) cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (România), Aide au Cinémas du Monde – CNC (Franţa), Eurométropole de Strasbourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Procirep-Angoa şi cu participarea HBO Europe.

Mai jos puteți asculta un interviu cu Alexandru Solomon, la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Trailer-ul documentarului „Ouăle lui Tarzan”:

https://www.youtube.com/watch?v=H4Cjqg_q5qU


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează