Confidenţialitate


DNA: Nicușor Contantinescu, cercetat în trei dosare noi de trafic de influență


DNA: Nicușor Contantinescu, cercetat în trei dosare noi de trafic de influență

Procurorii din cadrul DNA Constanța au dispus urmărirea penală pentru trafic de influenţă, în trei dosare distincte, față de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în prezent aflat în detenţie.

Potrivit DNA, Nicuşor Daniel Constantinescu, este cercetat pentru patru infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, din care două în formă continuată, toate săvârşite în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

„În perioada 2011 – 2013, suspectul Constantinescu Nicușor-Daniel, în calitățile de președinte al Consiliului Județean Constanța și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în sensul că a achitat în mod nelegal, către Regia Autonomă Județeană Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța, suma totală de 40.780.316 lei. Această sumă de bani, ce reprezenta contravaloarea unor lucrări de modernizare și reabilitare a unor drumuri județene și de consolidare a sistemului rutier, a fost achitată de suspect (…) fără a exista vreo procedură de atribuire dintre cele prevăzute de lege – în absența documentelor justificative legal întocmite, din care să rezulte efectuarea în realitate lucrărilor, fără ca lucrările să fie recepționate de către Consiliul Județean Constanța (întrucât acestea nu îndeplineau cerințele de calitate – într-unul dintre cazuri drumul era deteriorat în proporție de 100%”, arată procurorii DNA.

Totodată, procurorii mai arată că în cursul anului 2013, Nicușor-Daniel Constantinescu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a încălcat prevederile legale în legătură cu adoptarea și punerea în aplicare a H.C.J. nr.313/2013 (privind alocarea unei sume de bani R.A.J.D.P. Constanta în vederea ducerii la îndeplinire a Programului cu obiectivele si lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2013 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța).

„În concret, prin hotărârea respectivă, suspectul a acordat R.A.J.D.P. Constanța, cu titlu de subvenții, importante sume de bani, deși potrivit prevederilor legale, regiile autonome puteau primi subvenții doar în cazul în care înregistrau pierderi și doar pentru acoperirea deficitelor respective. Acest lucru nu era valabil și pentru R.A.J.D.P. Constanța care, în exercițiul financiar anterior, înregistrase profit”, au mai reţinut procurorii DNA.

De asemenea, procurii DNA arată că ăn perioada decembrie 2009 – noiembrie 2010, Nicușor-Daniel Constantinescu , în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, „și-a îndeplinit cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu privind gestionarea bugetului și exercitarea funcției de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate <> suma de 401.700 lei. Acești bani au fost achitați societății respective în condițiile în care serviciile de publicitate au fost achiziționate cu încălcarea normelor în materia achizițiilor publice și finanțelor publice”.

Potrivit DNA, fostului preşedinte al CJ Constanţa, Nicușor-Daniel Constantinescu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează