Confidenţialitate


DNA: Modificările la legile justiției vor afecta grav independenţa procurorilor


DNA: Modificările la legile justiției vor afecta grav independenţa procurorilor

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, procurorului general şi preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a semnala o serie de aspecte legate de situaţia creată după anunţul ministrului Justiţiei privind modificările la legile în domeniu. DNA precizează că nu a fost consultată în legătură cu modificările propuse, că nu a primit nici până acum proiectele şi reclamă o serie de modificări anunţate, apreciind între altele că trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic, este o modificare de natură să afecteze grav independenţa procurorilor. DNA a convocat pentru 31 august Adunarea generală, astfel încât procurorii să îşi poată exprima opiniile referitoare la modificările propuse.

DNA anunţă că, având în vedere situaţia de incertitudine creată după prezentarea, de către ministrul Justiţiei, a unor modificări pe care intenţionează să le aducă legilor justiţiei, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a decis convocarea Adunării Generale pentru data de 31 august, astfel încât procurorii să îşi poată exprima opiniile referitoare la modificările propuse şi la felul în care le va fi influenţată activitatea pe care o desfăşoară în cadrul DNA.

De asemenea, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, procurorului general şi preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a semnala mai multe aspecte legate de situaţia creată după anunţul ministrului Justiţiei.

De asemenea, DNA arată că nu a luat cunoştinţă nici anterior, nici după conferinţa de presă în care au fost prezentate modificările la legile justiţiei, de forma scrisă a celor trei proiecte de lege pentru a avea posibilitatea de a le analiza şi de a exprima un punct de vedere fundamentat pe marginea acestor modificări.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Raportat la modificările propuse, deşi ministrul Justiţiei a afirmat că proiectele vor fi trimise spre avizare la CSM, DNA nu a fost consultată în vreun fel nici cu privire la necesitatea lor, nici cu privire la impactul pe care acestea l-ar determina asupra activităţii desfăşurate de procurorii anticorupţie, mai arată Direcţia Naţională Anticorupţie.

DNA mai spune că, într-o prima evaluare, realizată numai pe baza prezentării făcute de ministrul Justiţiei, în lipsa proiectelor integrale, scrise, trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic, este o modificare de natură să afecteze grav independenţa procurorilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Din evaluarea preliminară a mai reieşit că există şi alte aspecte de natură a afecta activitatea procurorilor anticorupţie, după cum există şi o serie de modificări ce păreau a fi necesare, însă asupra acestora DNA va exprima o opinie numai după ce va lua cunoştinţă de proiectele de modificare, in integralitatea lor”, adaugă DNA.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”