Confidenţialitate


Dmitri Rogozin, rănit într-un atac ucrainean | AUDIO


Dmitri Rogozin, rănit într-un atac ucrainean | AUDIO

Fostul vicepremier rus şi ex-şef al Roscomos, agenţia spaţială rusă, Dmitri Rogozin, a fost rănit într-un atac ucrainean, asupra oraşului Doneţk, din estul Ucrainei, transmite agenția spaniolă EFE. Anunțul a fost făcut chiar de Rogozin, pe canalul său Telegram.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Apropiat al lui Putin, chiar și după demiterea sa de la șefia agenției spațiale ruse, Rogozin a anunțat că a fost rănit de „O bucată de şrapnel de 3×4 milimetri” care i-a intrat deasupra omoplatului drept. El se afla într-un hotel.

„Va fi nevoie de operaţie. Mai multe persoane aflate lângă mine au fost şi ele rănite”, a mai spus Rogozin.

Fost vicepremier, el este unul dintre cei care au amenințat de mai multe ori Occidentului dar și România, separat.

Acum, printre răniţi se numără şi şeful guvernului autoproclamatei republici populare din Doneţk, Vitali Hoţenko.

Se aflau cu toții la un hotel, iar Rogozin a adăugat că „cineva a transmis informaţia” ucrainenilor că acolo avea loc o întâlnire.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Zelenski a plecat din SUA cu angajamentul livrării unui nou ajutor militar, care va include și sisteme de apărare aeriană Patriot | VIDEO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu