Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu sunt împotriva regulilor” / „Ne spun că au nevoie de ghidaj” | VIDEO
Sursa foto: Europa FM
Dacă ne uităm la Australia, care a interzis accesul minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare, la Franța, care dorește interzicerea sau chiar a interzis accesul, sau la Spania, și analizăm datele, studiile și rapoartele existente, constatăm că astfel de măsuri nu sunt aplicabile și nu pot fi implementate, susține Mihaela Nabăr, director World Vision România. Aceasta a participat, alături de Radu Mihaiu, președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației din Camera Deputaților, la o ediție specială a emisiunii „Academia Europa FM”, moderată de Marcel Bartic, dedicată unei teme deja prezente în viața copiilor, dar insuficient discutată cu adulții: „Copiii, AI-ul și lumea digitală – fără plasă de siguranță”. Potrivit unui chestionar realizat de World Vision România în rândul a peste 600 de elevi, cei mai mulți copii și tineri au fost de acord cu limitarea accesului la rețelele de socializare, recunoscând că au nevoie de ghidaj și reguli pentru a putea gestiona impactul rețelelor și al chatboturilor. În ceea ce privește proiectele legislative depuse la Camera Deputaților pe acest subiect, Radu Mihaiu spune că ele trebuie discutate cu Comisia Europeană, deoarece vizează modificarea unor directive europene care stabilesc modul în care ar trebui să funcționeze marile platforme de socializare.
Mihaela Nabăr: Copiii care folosesc rețelele de socializare nu sunt împotriva regulilor
Marcel Bartic: În contextul în care interdicția nu funcționează, ce putem face?
Mihaela Nabăr: „În momentul în care întrebăm copiii dacă sunt de acord cu introducerea sau nu a AI-ului sau cu limitarea, sunt toți de acord. Mai mult, tinerii și copiii sunt cei care ne spun că au nevoie de ghidaj și de reguli. Cei care le folosesc nu sunt împotriva regulilor. În plus, ne spun că interzicerea nu este o soluție, din motivele pe care le menționai. Unu, vor găsi întotdeauna variante să acceseze rețelele. Doi, așa cum vedem în Australia, Franța, care dorește interzicerea sau chiar a interzis, și Spania – dacă ne uităm pe date, studii și analize – aceste interdicții nu sunt aplicabile și nu pot fi implementate. Atunci înseamnă că ne propunem să facem ceva ce nu ne va ieși niciodată și, atunci, pentru a minimiza riscurile, este important să educăm copilul, să-l expunem și să integrăm toată zona asta în educație, să-l facem pe părinte să înțeleagă că e important să fie acolo, să înțeleagă că nu trebuie să-i facă conturi sub vârsta de 13 ani, pentru că de foarte multe ori se întâmplă cu acordul și cu ajutorul lor, și să mergem în școală să vorbim cu cadrele didactice, să înceapă discuția despre AI.”
Radu Mihaiu: „Există soluții tehnice care se pot aplica și există discuții referitoare cu precădere la responsabilități”
Comisia Europeană tratează cu mare atenție problema accesului copiilor la rețelele de socializare, susține Radu Mihaiu: „există intenția de reglementare inclusiv la nivelul Comisiei, nu doar la nivelul statelor membre”. Mai mult, el precizează că există soluții tehnice care pot fi aplicate și că se poartă discuții, cu precădere, despre responsabilități.
Bartic: Care este stadiul celor două proiecte legislative depuse pe acest subiect?
Radu Mihaiu: „În acest moment, proiectele legislative așteaptă notificarea. Tehnic vorbind, trebuie discutat cu Comisia Europeană, pentru că aceste proiecte vizează modificarea unor directive europene, Digital Services Act, mai exact, care, la rândul lor, spun cum ar trebui să funcționeze marile platforme de socializare. Comisia Europeană tratează acest subiect cu foarte mare interes și există intenția de reglementare inclusiv la nivelul Comisiei, nu doar la nivelul statelor membre. Din punct de vedere tehnic, pot să vă spun că există mijloace mult mai sofisticate decât cele prezente în acest moment. Teoretic, sub 13 ani nu este voie să participi, să îți faci cont pe rețelele de socializare. Există soluții tehnice care se pot aplica și există discuții referitoare cu precădere la responsabilități: cine e responsabil pentru ce, care este responsabilitatea părinților, care e responsabilitatea școlii, care este responsabilitatea celor care vând aplicații din așa-numitele magazine de aplicații, care sunt responsabilitățile platformelor de socializare și nu doar ale lor. Acum este popular în rândul copiilor un joc care se numește Roblox, care nu este o platformă de socializare, dar unde foarte multe persoane adulte au avut acces ilegal la minori.”
Radu Mihaiu: „Avem platforme mari care nu au reprezentanță în România și care, astfel, nu pot fi amendate ușor de către autoritățile noastre”
Bartic: Statul român are infrastructura necesară de a gestiona povestea asta? Uite, de pildă, acordurile parentale sunt milioane. Poate să se ocupe ANCOM de ele?
Radu Mihaiu: „Din punctul meu de vedere, ANCOM nu poate verifica acordurile parentale, dar se vorbește în acest proiect de lege, cred că este al doamnei Pauliuc, care este cel mai avansat și care vede această instituție ca fiind un arbitru și care poate da amenzi. Din punctul meu de vedere, proiectul este încă incomplet, pentru că ANCOM nu are capacitatea administrativă să amendeze platformele. Avem platforme mari care nu au reprezentanță în România și care, astfel, nu pot fi amendate ușor de către autoritățile noastre. De asta este important să se facă acest lucru la nivel de Uniune Europeană, pentru că marile platforme nu își permit să nu fie în acest spațiu virtual european.”





