Confidenţialitate


Dinamo ar putea fi cumpărată de investitori arabi – Cornel Dinu confirmă


Dinamo ar putea fi cumpărată de investitori arabi – Cornel Dinu confirmă

A doua cea mai titrată echipă din fotbalul românesc, ar putea avea patroni din Emiratele Arabe Unite.

Administratorul delegat al “alb-roșilor” – Cornel Dinu, a declarat pentru “Digi Sport” că a vorbit cu Ambasadorul României la Abu Dhabi, Adrian Măcelaru, care a confirmat că există un interes concret din partea unei familii de șeici care au cumpărat și clubul englez Charlton Athletic.

Totuși, Cornel Dinu este sceptic în privința începutului negocierilor: “În momentul în care vezi o propunere ce începe cu 40.000 de euro, după care trece la 10 milioane… nici măcar râsul nu te mai pufnește. Ați mai auzit vreodată, în lume, de o asemenea tranzacție?”, a declarat oficialul grupării din Ștefan cel Mare.

“Abu Dhabi Business Development” este un grup care deține peste 60 de companii și a plătit pentru Charlton Athletic din a 3-a ligă engleză, în jur de 65 de milioane de euro.

Într-o scrisoare deschisă adresată finanțatorului dinamovist Ionut Negoiță, arabii susțin că vor să achiziționeze 92,3% din acțiuni, doar în cazul în care echipa va rămâne în Liga 1 la finalul sezonului și apoi va obține licența pentru încă un an competițional.


Ultimele stiri
Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)