Confidenţialitate


DIICOT a început ancheta în cazul accesării Registrului Electronic Național de Vaccinare


DIICOT a început ancheta în cazul accesării Registrului Electronic Național de Vaccinare

Procurorii DIICOT au început cercetările în cazul accesării datelor din Registrul Electronic Național de Vaccinare de către Ștefan Voinea, consilierul fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Deocamdată, este vorba despre cercetări in rem, adică pentru fapte, nu persoane.

Se anchetează infracțiuni precum accesarea ilegală a unui sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, potrivit purtătorului de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Corpul de control al Prim-Ministrului a sesizat Parchetul, după verificările făcute la mai multe instituţii cu atribuţii legale în privinţa gestionării Platformei naţionale de programare pentru vaccinare şi a Registrului Electronic Naţional de Vaccinări.

De cealaltă parte, fostul ministru al Sănătății a susținut că Ștefan Voinea avea dreptul să acceseze Registrul Electronic Național de Vaccinări, pentru că nu ar fi fost vorba despre date secrete, totul fiind făcut în numele transparenței și cu acordul INSP.

Numai că cele 180 de încercări de accesare făcute de consilier au fost interpretate de sistem drept atac cibernetic.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră