Confidenţialitate


DEZBATERE ELECTORALĂ. Kelemen Hunor, despre scenariul în care Ungariei i s-ar da Ardealul de Nord și teritorii locuite de maghiari din Ucraina: „Putem crea un cadru de science-fiction, dar nu se poate ajunge acolo” | VIDEO


Kelemen Hunor, președintele UDMR, la Europa FM.

Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidențiale din partea partidului UDMR a fost invitat în emisiunea „România în Direct”, la Europa FM, în cadrul unei debzateri electorale alături de Cătălin Striblea și publicistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu. Întrebat despre poziția sa, în calitate de posibil viitor președinte al României, față de un scenariu în care Ungariei i s-ar da teritoriile locuite de maghiari în Ucraina, precum și Ardealul de Nord, Kelemen Hunor a spus că „nu ar fi drept și nici nu se poate ajunge acolo”. El a adăuat că „relațiile internaționale sunt ghidate astăzi […] după reguli care nu vor fi schimbate”. Cu privire la aceeași problematică, președintele UDMR a adăugat că „nu poți să muți teritorii și oameni în secolul XXI ca pe borcane de pe un raft pe celălalt raft”.

Kelemen Hunor: „Eu cu un astfel de scenariu, nici ca om politic în Parlamentul României, nici ca eventual om ales în funcția de președinte al României nu fac calcule. Nu se poate ajunge acolo”

Cristian Tudor Popescu: Să presupunem că se întâmplă asta și, după sistarea ajutorului pentru Ucraina de către Statele Unite, Ucraina este cucerită în totalitate de către Rusia. Destul de probabil să se întâmple acest lucru și, după aceea, Rusia oferă Ungariei, pentru că domnul Orban s-a dovedit un prieten peste orice limite în Europa, practic, coada de topor a domnului Putin în Europa, să primească, de pildă, teritoriile cu poplație maghiară din Ucraina. Să fie date Ungariei și după aceea Rusia să facă o presiune foarte mare din poziția aceasta, cu Ucraina ocupată, asupra României și domnul Trump să nu se opună, pentru că e vorba de prietenul său. Din nou, e o mare performanță pentru domnul Orban să fie prieteni și cu domnul Trump, și cu domnul Putin. Și Ardealul de Nord, în formula din 1940 să fie dat Ungariei. Veți considera ca președinte acest lucru ca fiind drept?

Kelemen Hunor: „Ceea ce spuneți dumneavoastră ca un scriitor SF e foarte interesant. În realitate, nu se va întâmpla. Relațiile internaționale sunt ghidate astăzi și în ceea ce privește Alianța Nord-Atlantică, și în ceea ce privește Uniunea Europeană după niște reguli care nu vor fi schimbate. Credeți-mă. Eu cu un astfel de scenariu, nici ca om politic în Parlamentul României, nici ca eventual om ales în funcția de președinte al României nu fac calcule. Nu se poate ajunge acolo”.

Kelemen Hunor: „Nu ar fi drept și nici nu se poate ajunge acolo”

Cristian Tudor Popescu: Dar dacă s-ar ajunge… eu v-am întrebat altceva. Am făcut, e adevărat, acest cadru speculativ, de ficțiune speculativă, pentru o întrebare de atitudine a dumneavoastră. V-am întrebat dacă ar fi drept să i se dea Ungariei teritoriile locuite de maghiari în Ucraina, în Transcarpatia, nu? Și, de asemenea, Ardealul de Nord, nici măcar n-am spus tot Ardealul, Ardalul de Nord în formula din 1940. Ar fi drept? Asta v-am întrebat.

Kelemen Hunor: „Nu cred că astăzi, în cadrul instituțional se poate vorbi despre o astfel de situație și să spui că ar fi drept. Nu ar fi drept și nici nu se poate ajunge acolo. […] Românii sunt majoritari în Transilvania. Extramajoritari. Dacă vreți să discutăm despre relațiile și despre realitățile de pe teren, o astfel de chestiune nu este în interesul nimănui. Și nici măcar nu se poate ajunge acolo. Putem crea un cadru de science-fiction, dar nu se poate ajunge acolo”.

Cristian Tudor Popescu: Nu e un cadrul de science-fiction, e un cadru moral aici. Este vorba de ideea Ungaria Mare și de recuperarea teritoriilor pierdute de Ungaria după Primul Război Mondial.

Kelemen Hunor: „Nu se poate nici la România Mare, nici la Ungaria Mare”.

Kelemen Hunor: „Nu poți să muți teritorii și oameni în secolul XXI ca pe borcane de pe un raft pe celălalt raft”

Cristian Tudor Popescu: Deci, ar fi drept, de pildă, ca Ardealul de Nord să meargă la Ungaria? Cum a și fost sub stăpânire maghiară vreme de decenii.

Kelemen Hunor: „Nu poți să muți teritorii și oameni în secolul XXI ca pe borcane de pe un raft pe celălalt raft”.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: DEZBATERE ELECTORALĂ. Cristian Diaconescu, despre discuția din 2022 cu George Simion despre o posibilă alianță PMP-AUR: „Nu presupunea niciun alt tip de compromis din partea noastră decât o mutare a unui grup foarte mare de parlamentari la PMP” | VIDEO | AUDIO


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO