Confidenţialitate


Deva, în circuitul Campionatului Naţional de Super Rally


Deva, în circuitul Campionatului Naţional de Super Rally

Prima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally va avea loc la Deva, în perioada 21-22 august.

Primarul orașului hunedorean, Florin Oancea, s-a întâlnit, marţi, la sediul primăriei, cu pilotul Mihai Leu, promotor al evenimentului, şi cu directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu.

“Sezonul Super Rally 2020 va fi deschis cu oraşul Deva, care este una dintre destinaţiile noi din calendarul caravanei acestui campionat naţional de raliu stradal. Am discutat detaliile tehnice ale organizării acestei etape care dă startul Campionatului Naţional de Super Rally 2020 şi la care vor participa 36 de maşini de curse”, a declarat edilul.

Competiţia de la Deva va fi organizată de AMC Racing, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva.


Ultimele stiri
Iași: Apartamente, vândute de mai multe ori de un dezvoltator imobiliar. Administratorul, arestat pentru 30 de zile |…

Tenis: Turneul Campioanelor 2026. Cine sunt cele opt jucătoare calificate

Franța a raportat primul caz de infecție la om cu virusul Shamonda, întâlnit de obicei la animale. Persoana…

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român: o seară de gală pentru susținerea noii generații de artiști talentați

Deputatul AUR Dan Tănasă, trimis în judecată pentru incitare la violență, ură și discriminare. Reacția AUR | AUDIO

O investigație despre acordul dintre Italia și Albania privind migranții a câștigat Premiul Daphne Caruana Galizia pentru Jurnalism…

Călin Georgescu, audiat într-un al cincilea dosar. Anchetă după ce ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o…

România, cel mai mare deficit bugetar din UE în trimestrul al doilea din 2026. De ce poate fi…

INTERVIU. Ce măsuri se discută la Ministerul Educației după recentele violențe din școli. Ministrul Sorin Ionescu: „Pe termen…

România în Direct. Revolta noii generații. Ce șanse are un tânăr în România?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează