Confidenţialitate


Deutsche Bahn: Grevă de avertisment a angajaților companiei


Deutsche Bahn: Grevă de avertisment a angajaților companiei

Circulaţia trenurilor pe toate liniile principale şi pe liniile regionale din Germania era întreruptă luni dimineaţa, în urma unei greve de avertisment de patru ore a angajaţilor din sectorul feroviar, a anunţat operatorul feroviar Deutsche Bahn.

Greva organizată de sindicatul din domeniul căilor ferate şi al transporturilor din Germania (EVG) a început la ora locală locală 05.00 (04.00 GMT) şi va afecta atât trenurile de pasageri, cât şi trenurile de marfă, notează Agerpres.

“În acest moment, traficul pe distanţe lungi este suspendat”, informează Deutsche Bahn, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.

Un purtător de cuvânt al companiei a precizatcă greva afectează şi trenurile de mare viteză, precum şi trenurile Intercity.

În special în Bavaria traficul feroviar este întrerupt pe toate liniile, a precizat operatorul feroviar.

Negocierile între conducerea companiei DB şi sindicatul EVG, care solicită o majorare salarială de 7,5% pentru cei aproximativ 160.000 de angajaţi, s-au terminat sâmbătă fără un acord.

“Angajatorul a prezentat o ofertă care nu corespunde cu solicitările membrilor noştri”, a explicat negociatorul EVG, Regina Rusch-Ziemba.

Conducerea Deutsche Bahn, care în paralel poartă discuţii şi cu sindicatul mai mic al mecanicilor de locomotivă (GDL), a oferit o majorare salarială de 5,1% în două trepte şi o primă unică de 500 de euro. Pe ansamblu, este vorba de o majorare de 7%, susţine echipa managerială a operatorului feroviar.

Deutsche Bahn a invitat luni după-amiaza sindicatul EVG la o nouă rundă de negocieri.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează