Confidenţialitate



Deșteptarea: Trei ani cu suspendare pentru unul dintre cele mai triste cazuri de mită din sistemul medical | VIDEO


Deșteptarea: Trei ani cu suspendare pentru unul dintre cele mai triste cazuri de mită din sistemul medical | VIDEO

Unul dintre cele mai triste cazuri de mită din sistemul medical s-a încheiat cu o condamnare de aproape trei ani cu suspendare.

Este vorba despre un chirurg cardiovascular din Brașov, Sorin Baloș, de la Spitalul Județean, care avea tarif fix pentru pacienții de care se ocupa: 2000 de euro, în euro sau echivalent în lei, la cursul zilei.

Ba chiar, în cel puțin un caz, a trimis un pacient la bancomat, să scoată șpaga, atunci când acesta a încercat să scape, inabil, spunând că n-are cash la el pentru că ține banii la bancă.

Ancheta penală a început la recomandarea polițistului Marian Godină, care e unul dintre cei mai populari utilizatori de Facebook din România.

În toamna anului 2021, lui Godină i-a scris un fan, spunându-i că „Un membru al familiei tocmai s-a operat zilele trecute la Spitalul Județean de Urgență din Brașov. Domnul chirurg care a făcut operația i-a cerut mătușii mele o sumă destul de consistentă de bani, 10.000 de lei.

Astăzi, de teamă, vărul meu a luat legătura cu domnul doctor și i-a dat o parte din bani, 2.000 de lei, spunându-i că ulterior îi va da și restul banilor. Dacă m-ai putea ajuta cu un sfat sau cu o părere, aș fi recunoscător”.

Iar Godină i-a recomandat să sune la Parchet, ceea ce s-a și întâmplat, de aici dosarul de luare de mită.

Procurorii au mai aflat că, evident, nu era un caz izolat. Într-unul din cazuri, medicul a luat 2000 de euro de la o bătrână cu pensie de numai 800 de lei. Aceasta a cerut bani fiului ei, ca să rezolve apetitul chirurgului.

Gestul plății în sine are niște detalii tragicomice. Pensionara ascunsese plicul cu mita în punga de mâncare – pentru că, nu-i așa, în spitalele românești vii cu mâncarea de acasă.

“Medicul a venit mai pe la amiază și i-am spus că este ceva pentru dumnealui în sacoșă. A căutat în sacoșă, chiar mi-a pus mâncarea în frigider. I-am spus că banii sunt într-un plic, înveliți într-un prosopel. L-am văzut când i-a găsit, a dat la o parte prosopul și a băgat plicul în buzunar”, a declarat femeia.

Un alt martor a spus că medicul a motivat nevoia de bani prin faptul că își construia o clinică privată. Toată povestea este atât de jenantă încât până și judecătorii, în motivarea sentinței, s-au declarat “dezamăgiți”.

„Instanța privește cu dezamăgire faptul că, în pofida unei foarte bune reputații profesionale și a resurselor materiale provenite din retribuțiile corespunzătoare activităților prestate, a siguranței materiale de care pare să se fi bucurat, inculpatul (…) a ales în mod repetat să nesocotească etica profesională și normele de drept penal”.

Nici judecătorii nu înțeleg cum e, totuși, posibil: ești bine plătit, ești respectat, ba chiar și venerat de pacienții cărora le salvezi literalmente viața, făcând ceea ce atât de puțini oameni pot face: chirurgie pe cord deschis – și te pretezi la gesturi atât de meschine cum ar fi să scotocești prin sacoșa cu mâncare a unei pensionare pentru un plic cu bani. Deci, 2 ani și 11 luni cu suspendare și interdicția de a mai profesa în spitalele de stat, „cu excepția situațiilor medicale urgente”, pentru o perioadă de un an.

O interdicție mai lungă de a opera nu ar servi interesului societății, a apreciat instanța, care consideră că, astfel, “a investit inculpatul cu maximă încredere în sensul că nu va reitera comportamentul infracțional”.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.

 


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)