Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Parcul Cișmigiu are nevoie de reparații, primăria le amână pentru că nu are buget aprobat

Din când în când, la Deșteptarea, verificăm promisiunile făcute de autorități. Și cum se anunță vreme frumoasă în următoarele zile, bucureștenii ar putea să dea o raită prin Parcul Cișmigiu. În realitate, s-ar putea să nu fie cea mai bună variantă, mai ales că parcul aflat chiar în fața Primăriei arată dezolant. Podul Mare, de exemplu, are nevoie urgentă de reparații. Iată ce spunea primarul Nicușor Dan pe 29 octombrie 2021:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

– Pe subiectul parcuri, avem un proiect de hotărâre privind Parcul Cișmigiu. E vorba despre Podul Mare, care este deteriorat după cum știți. (…) Refacerea podului costă 3 milioane de lei, pe care îi avem. Și o să vedeți că începem foarte curând.

Deocamdată, “foarte curând” înseamnă deja 3 luni și jumătate, fără un termen clar la care ar putea începe lucrările. Podul Mare este monument istoric și, deși refacerea lui reprezintă, probabil, cea mai scumpă lucrare ce ar urma să înceapă în Parcul Cișmigiu, nu e nici pe departe singura.

Ascultați un reportaj de Victor Marin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Atenție! Pericol de accidentare!”.  Așa scrie pe afișul din fața mea. Mă aflu pe Podul Mare din Cișmigiu, care e plin de fisuri. În câteva, poți să bagi palma cu totul. O parte a balustradei de ciment s-a prăbușit și pare că se va întâmpla la fel și cu alte bucăți din pod. Oricât de trist ar suna, nu e nici pe departe singura problemă a parcului aflat la o aruncătură de băț de Primăria Capitalei. În puțin timp, trebuie să vină Alexandru Oprița și Andra Lazăr, de la grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu. Împreună, vom da o raită prin parc.

Reporter: – Am început turul prin parc. E februarie și nu a apărut vegetația. Implicit nici bălăriile. V-aș întreba cum vi se pare că a arătat Cișmigiul în ultimul an, în comparație cu alte perioade?

– Apropo de bălării, a existat și o parte bună. O parte dintre peluzele Cișmigiului au fost amenajate cu covor vegetal de pădure. Cu pământ adus special din pădure. Și ele sunt foarte vii la început de primăvară, până înverzesc  arborii. Anul trecut, pentru că nu s-a tuns iarba, am văzut toate speciile care sunt pe peluza asta. Cumva, au apucat să o tundă doar în mai. 

– Așadar, a fost un efect al defectului… 

– Da, nu au avut bani la buget. Dar în felul ăsta, au realizat că în anumite zone, nu e cazul să tunzi.

– Exact. Ar fi tuns ghiocei, brândușe, tot… 

 – Uite, deja vedem primii ghiocei! 

– Da. Și brândușe mai sunt acolo. Sunt specifice solului de pădure. 

– Dar când au adus pământul ăsta de pădure?

 – La început, prin 1850. Atunci a fost amenajat parcul. De fapt, Grădina Cișmigiu.

– Văd niște graffituri pe zidurile alea… 

– Da, hai pe aici. 

– Sigur, nu au apărut prin combustie spontană. E și vorba despre nivelul de civilizație al oamenilor.

 – Asta e o zona frecventată de tineri. Ăsta e locul lor de întâlnire. N-a fost mereu așa. Aici era plin de trandafiri. Și acum mai sunt. Dar și paza a lipsit în ultimii ani din Cișmigiu. Nu avem nici sisteme de supraveghere video. 

– Pe jos e plin de mucuri de țigară. Semințe. Sticle de plastic de suc și nu numai…

 – Aici, în stânga, putem să îți arătam și ceva bun. Anul trecut au fost curățate toate statuile. Erau negre și pline de găinaț.

 – Dar uite că a rămas urma vandalizării. Se mai vede un graffiti estompat. 

– Da, e un 16 tăiat.

Parcul Cișmigiu este monument istoric. De fapt, e prima grădină publică a Bucureștiului și a fost inaugurată în 1854. Dacă o veți lua la pas prin Cișmigiu e puțin probabil să nu vedeți panouri de informare și garduri ruginite, sau bănci murdare. În plus, cuva unuia dintre lacurile artificiale trebuie izolată, pentru că apa se scurge în pământ. O bună parte dintre alei trebuie asfaltate și cele 3 toalete ecologice sunt insuficiente pentru numărul mare de vizitatori. Mai sunt și alte probleme, spun Alexandru Oprița și Andra Lazăr.

– Bănuiesc că ne apropiem de finalul turului. 

– Da, revenim la Podul Mare. 

– De aici am plecat. De la Podul Mare și problema mare. Cred că ar putea fi o problemă și mai mare decât pe sub podul din care cad bucăți ar trece bărcuțe și hidrobiciclete. Așa cum se întâmplă când e cald afară. 

– Trebuie gândit cumva calendaristic. Fie nu mai umpli lacul, ori o întârzâi până e gata fundația, măcar. 

– Dar podul e monument istoric. Nu poate orice și oricum să îl repare.

 – Da, absolut. Dar să știi că arată altfel. Erau niște felinare din fier forjat, arăta foarte boem. Nu prea mai are legătură cu ce a fost cândva. 

– Dar și podul celălalt, Podul de Nuc, e într-o stare avansată de degradare.

 – Asta e! Muți traficul pietonal în partea cealaltă, care e cum e… Trebuie un pic de studiu, pentru că sunt mulți oameni care traversează pe aici.

Despre Podul Mare din Cișmigiu, Primăria ne-a comunicat că va intra în reparații capitale după ce va fi aprobat bugetul pe 2022 și că lucrările vor dura un an.