Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Paradă de pomină într-o comună din Olt, cu un tun făcut din cazanul de țuică


DEȘTEPTAREA: Paradă de pomină într-o comună din Olt, cu un tun făcut din cazanul de țuică

Locuitorii comunei oltene Optași au avut parte de o paradă nemaivăzută de 1 decembrie. Primarul Marin Scurtu a vrut să copieze parada din Capitală așa că le-a oferit sătenilor o improvizație inedită.  

„Am tot văzut pe la Bucureşti cum sunt paradele astea şi am zis ia să fac şi eu aici, ce, numai la Capitală se poate aşa ceva? Nu am eu elicopter şi altă tehnică militară, dar am improvizat ceva şi uite ce a ieşit”, a spus Marin Scurtu, primarul din Optaşi Măgura.

Potrivit Gândul, pe o mașină Dacia a primăriei a fost improvizat un tun din ţeava unui cazan de ţuică. În spate au stat călăreţii și căruţele, iar în faţă ATV-urile.  

“Am văzut eu prin filme, se duceau la război cu caii. Am zis, băi, frate, te mai duci și cu caii la luptă, dar dacă n-ai tu o armă nimic așa. Și am zis, ia stai, să punem un tun aici așa.”, a adăugat primarul Marin Scurtu.

Cel mai spectaculos moment a fost când au trecut prin… satul Paris, pe la turnul Eiffel. Satul Paris face parte din comuna Optași. Primarul promite că nu se lasă. Vrea să continue tradiţia și la anul.

Sursa foto: captură video

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes. 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează