Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: O cioară care spune “să mă bată mama” va fi vedetă într-un film artistic românesc


DEȘTEPTAREA:  O cioară care spune “să mă bată mama” va fi vedetă într-un film artistic românesc

O cioară care este animalul de companie al unui cuplu din Târgu Jiu a învățat expresia “să mă bată mama”.

Cioara a fost găsită de soţii Simona şi Dumitru Modoran acum un an jumătate în parcul din oraș.

Era pui, nu putea zbura, așa că au adoptat-o și i-au spus Cronco.

Soțul s-a gândit s-o educe și i-a repetat de multe ori o expresie până cioara a învățat s-o spună.

A învățat, iar soția a pus filmarea pe facebook.

Cronco va apărea într-un film alături de actriţa Maia Morgenstern.

„Am fost la o filmare în urmă cu câteva săptămâni în Dâmboviţa, cu actriţa. Dacă totul va decurge bine, filmul va fi lansat anul viitor. Noi suntem invitaţi cu Cronco la avanpremieră. S-a comportat foarte bine, exact ca un actor.  Trebuia să stea pe un proţap şi să ciugulească ceva carne. Nu era ceva complicat. A stat cam o jumătate de oră. Indiferent că erau mulţi oameni în jurul lui şi zece camere, dacă ne vedea pe noi, era liniştit. Filmul se numeşte «Capra cu trei iezi» şi este o dramă“, a spus Simona pentru Adevărul.

Sursa foto: Facebook/Simona Modoran

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Reformarea companiilor de stat, parte din pachetul doi de măsuri prezentat de premierul Ilie Bolojan. Indicatori noi de…

Plan până în 2040, în dezbatere publică: București, capitala „verde” cu aer mai curat, transport eficient și reciclare…

Ministrul Energiei anunță că renunță la 20 la sută din salariul lunar. Bogdan Ivan le cere directorilor companiilor…

Costin Curelea a fost numit selecționer la naționala de fotbal U21 chiar de ziua lui | AUDIO

Coolinaria: Fructe coapte cu specialitati de branza ILE DE FRANCE – un aperitiv perfect pentru vara, elegant si…

Rata anuală a inflaţiei se apropie de 6 la sută | AUDIO

Sindicaliştii de la Apele Române protestează, vineri, în faţa Ministerului Mediului

Sindicatele din învățământ: Măsurile care vizează învăţământul preuniversitar vor conduce la haos

BUCUREȘTI: Caz confirmat de malarie

Greșeli frecvente vara: când lenjeria de pat din bumbac nu te salvează de căldură (P)



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.