Confidenţialitate


Deșteptarea: Fondurile alocate de stat pentru Educație sunt printre cele mai mici din lume | VIDEO


Deșteptarea: Fondurile alocate de stat pentru Educație sunt printre cele mai mici din lume | VIDEO

În România, fondurile alocate de stat pentru Educație sunt printre cele mai mici din lume, arată un raport global UNESCO, analizat de edupedu.

În 2023, țara noastră a alocat pentru Educație doar 3,3 din Produsul Intern Brut. Asta plasează România pe locul 123 din 171 de țări evaluate. Adică România este la același nivel cu Tanzania.

România se află însă în urma altor state precum Zambia, Anguilla, Palau, Benin sau Panama. În Uniunea Europeană, cele mai mari alocări pentru învățământ au fost făcute în Suedia (7.6%), Belgia (6.4%) și Franța (5.4% din PIB).

Acum, cineva ar putea spune că raportarea cheltuielilor la PIB nu este tocmai relevantă, deoarece PIB-ul României a tot crescut, așa că învățământul, pe cale de consecință, a primit mai mulți bani, chiar dacă procentajul a rămas mereu mic.

Da, este adevărat, de aceea se ia în calcul și o adoua raportare – cea la cheltuielile guvernamentale. Adică – cât la sută din ce cheltuiește guvernul unei țări în interesul societății este alocat Educației.

Ei bine, la acest capitol România stă chiar mai prost. Adică, în 2023, țara noastră a alocat 8% din cheltuielile guvernamentale pentru Educație, și cu această proporție România s-a plasat pe locul 156 din 171-a de țări evaluate.

Cu asta, România este printre ultimele țări din lume la acest capitol, plasându-se după Trinidad, Sri Lanka, Uganda, Tonga și Pakistan.

Există o convenție semnată de 160 de state, privind creșterea nivelului educației – așa numita Declarație de la Incheon, din 2015. România este una dintre țările semnatare. Cele 160 de țări și-au asumat ca, până în 2030, să aloce pentru Educație între 4% și 6% din PIB sau între 15% și 20% din cheltuiala publică pentru educație.

Conform raportului UNESCO, citat de publicația EduPedu.ro, doar 34 de țări îndeplinesc ambele 2 condiții de finanțare a educațieii 78 îndeplinesc doar una dintre ele. 58 de state nu au realizat niciunul dintre aceste obiective. Printre acestea, evident și din păcate, și România.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează