Confidenţialitate

DEȘTEPTAREA: Europarlamentarii sunt de acord ca produsele vegetale să se numească burgeri sau cârnați

Parlamentul European a votat cu o largă majoritate împotriva amendamentului prin care s-a propus să se interzică în UE folosirea unor denumiri precum ”cârnaţi”, ”hamburger”, ”filé” sau ”escalop” pentru produsele alimentare vegetale. 

Propunerea a venit de la fermierii europeni, care susțineau că folosirea cuvintelor precum „burger” sau „cârnați” pentru produsele care nu sunt din carne ar putea induce în eroare consumatorii. 

În schimb, anumite grupuri medicale, ecologiști și companii care produc produse vegetariene au spus că interzicerea acestor termeni ar descuraja consumatorii să treacă la diete vegetale, subminând obiectivele UE pentru mediu și sănătate.

Pe de altă parte,  eurodeputaţii au aprobat  un alt amendament care interzice denumirile de ”iaurt”, ”brânză” sau ”cremă” pentru produsele fără lapte de origine animală, inclusiv cele care nu sunt alimentare.

De altfel, Curtea Europeană de Justiție a interzis deja termeni precum „lapte de soia” și „brânză vegană” în urmă cu trei ani, susținând că termeni precum lapte, unt, brânză și iaurt nu pot fi utilizați pentru produsele care nu sunt lactate.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.