Confidenţialitate


Deșteptarea | Anunț de angajare medici pediatri: „Nu dau bani, dar dau de lucru” | VIDEO


Deșteptarea | Anunț de angajare medici pediatri: „Nu dau bani, dar dau de lucru” | VIDEO

Ionuț Albu, șeful secției de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, a apelat la un anunț inedit pentru a găsi noi colegi, în condițiile în care unitatea medicală se confruntă cu un deficit de specialiști, scrie hotnews.ro.

„Bună seara. Sunt Domnul Cucu. Nu dau bani, dar dau de lucru. Dacă sunteți medici pediatri specialiști, primari sau rezidenți în anul V, avem trei posturi libere în secție și două în ambulator. Salariul? Mic, după buget. Mulțumesc”, a scris medicul într-un mesaj devenit viral.

În prezent, linia de gardă este asigurată cu dificultate, fiind completată de medici veniți din alte spitale. De luni întregi, Ionuț Albu așteaptă răspunsuri la anunțurile sale, însă până acum interesul a fost scăzut. Într-o încercare de a atrage atenția asupra problemei, a schimbat tonul comunicării, dar subliniază că fără condiții mai bune, recrutarea rămâne dificilă.

„Dacă aș fi un medic tânăr, mi-aș dori să am și câteva facilități – locuință de serviciu, o primă de instalare, decontarea transportului, stimulente pentru gărzi. În alte spitale, medicii primesc bonusuri pentru un anumit număr de gărzi, în funcție de performanță. La noi, o gardă de săptămână este plătită cu aproximativ 600 de lei pentru un medic primar și 300 de lei pentru un rezident. În weekend, tariful ajunge la 1000 de lei pentru o gardă de 24 de ore. E mult mai convenabil să faci câteva consultații în privat”, explică medicul.

Chiar dacă situația este dificilă, apelul său a dat primele rezultate: un medic rezident din Iași și-a exprimat interesul de a veni la Focșani. Rămâne de văzut dacă și alții îi vor urma exemplul.

Matinalii Adi Luca și Luca Pastia au discutat despre acest subiect în Deșteptarea:

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează