Confidenţialitate


Deputații dezbat moțiunea simplă împotriva ministrului Educației


Deputații dezbat moțiunea simplă împotriva ministrului Educației

Moțiunea simplă depusă de PSD ș Pro România împotriva ministrului Educației, Monica Anisie, va fi dezbătută luni în Camera Deputaților începând cu ora 16.00.

Parlamentarii celor două formațiuni de opoziție solicită demisia Monicăi Anisie, acuzând “haos” în domeniu, dar şi “lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.

Iniţiatorii moţiunii susţin că în perioada stării de urgenţă decidenţii de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuiau să vină cu un set de proceduri care să reglementeze situaţia cadrelor didactice de predare, a personalului didactic auxiliar, a directorilor, a inspectorilor şcolari şi a personalului nedidactic, dar ministrul, spun ei, “a preferat să se spele pe mâini”.

“Doamna Anisie trăieşte în ‘bula ei de la partid’ şi pe zi ce trece, pas cu pas, creează şi mai mare haos în sistemul de învăţământ. Părinţii elevilor din clasele terminale sunt oripilaţi de ideile vehiculate cu atâta lejeritate de doamna Anisie”, se arată în moțiunea simplă depusă de PSD și Pro România.

De asemenea, semnatarii moţiunii susţin că nu au fost comunicate în timp util scenariile şi măsurile avute în vedere de minister, în contextul pandemiei de coronavirus.

Potrivit acestora, nu au fost comunicate nici măcar acum variantele de metodologii pentru examenele din anii terminali, nici procedurile pentru concursurile de titularizare şi definitivat şi nici posibile scenarii pentru încheierea anului şcolar.

Iniţiatorii demersului mai menţionează că nu a fost elaborată o procedură de lucru la domiciliu pentru cadrele didactice, nu toţi elevii au la dispoziţie un computer, laptop sau tabletă pentru continuarea studiilor şi nu a existat niciun fel de coerenţă cu privire la stabilirea unui calendar pentru începutul de an şcolar, nici pentru grădiniţe şi nici pentru şcoli.

PSD și Pro România contabilizează 153 de deputați din totalul de 329, deci sunt mari șanse ca moțiunea simplă să fie adoptată. Totuși, chiar dacă aceasta va trece de votul deputaților, premierul nu este obligat să îl remanieze pe ministrul Educației.


Ultimele stiri
Caniculă | Recomandări ale Ministerului Sănătății: consumați fructe și legume proaspete, evitați băuturile cu cofeină și faceți dușuri…

Incendiu uriaș în portul Constanța Sud Agigea | Tone de fier vechi s-au aprins în timpul operațiunilor de…

Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…