Confidenţialitate


Delegații ale Israelului și mișcării Hamas se întâlnesc în Egipt pentru a discuta planul de pace în Gaza propus de Donald Trump


Delegații ale Israelului și mișcării Hamas se întâlnesc în Egipt pentru a discuta planul de pace în Gaza propus de Donald Trump

Sursa foto: Shutterstock

Reprezentanţii Israelului şi cei ai mişcării islamiste palestiniene Hamas se întâlnesc luni, la Cairo, pentru a discuta despre planul de pace în 20 de puncte pentru Fâşia Gaza propus în urmă cu o săptămână de către preşedintele american Donald Trump, transmit Reuters şi DPA, conform Agerpres. Discuţiile vor avea loc în staţiunea Sharm el-Sheikh de la Marea Roşie.

Dialogul așteptat luni în Egipt va fi purtat între Hamas și Israel, iar Statele Unite, Egipt, Qatar vor fi mediatori. Hamas a afirmat că delegaţia sa va fi condusă de Khalil al-Hayya, negociator cu mare experienţă, în timp ce delegaţia israeliană îl va avea în frunte pe Ron Dermer, ministru pentru afaceri strategice.

SUA vor fi reprezentate de emisarul special Steve Witkoff şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui Donald Trump.

Ministerul de Externe din Egipt a declarat că atenţia iniţială în aceste tratative, care se vor desfăşura prin intermediari, va fi pe ajungerea la o înţelegere cu privire la eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării unor palestinieni închişi în penitenciare din Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a subliniat că Israelul şi SUA sunt decise ca negocierile indirecte cu Hamas să se limiteze la câteva zile.

Vineri, Hamas a anunţat că va accepta părţi din planul de pace prezentat de liderul de la Casa Albă. Ulterior, Trump i-a cerut Israelului să oprească imediat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza. Totuşi, rămân nesoluţionate mai multe aspecte din planul de pace, precum retragerea trupelor israeliene şi dezarmarea Hamas, propunere până acum respinsă de militanţii palestinieni.

Ce prevede planul de pace în Gaza făcut public de Donald Trump

După aproape doi ani de la declanşarea conflictului din Fâşia Gaza, Casa Albă a prezentat în urmă cu o săptămână o propunere în 20 de puncte menită să pună capăt definitiv conflictului din enclava palestiniană.

Planul preşedintelui Trump, care beneficiază de sprijinul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, prevede un armistiţiu imediat, retragerea treptată a armatei israeliene, eliberarea completă a ostaticilor în schimbul eliberării a sute de deţinuţi palestinieni şi trimiterea de ajutor umanitar prin intermediul ONU.

De asemenea, propunerea americană prevede dezarmarea totală a Hamas, care ar urma să fie exclus de la guvernarea Fâşiei Gaza, şi înfiinţarea unui guvern de tranziţie format din tehnocraţi palestinieni şi experţi internaţionali, supravegheat de un ‘Consiliu al Păcii’ prezidat de Donald Trump şi la care ar urma să participe şi fostul premier britanic Tony Blair.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează