Confidenţialitate


Definitivat: Rezultatele vor fi afișate marți


Definitivat: Rezultatele vor fi afișate marți

Rezultatele la examenul de Definitivat, care a avut loc pe 8 iulie, vor fi afişate marţi în centrele de examen şi pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Prezenţa la proba scrisă a examenului de Definitivat a fost de 93,2%. Pentru susţinerea probei s-au înscris 9.510 candidaţi şi au fost prezenţi 8.862. Au absentat 648 de candidaţi, iar 9 au fost eliminaţi din examen.

Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20.00) şi 16 iulie (până la ora 12.00). Ele pot fi depuse şi online, la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele şcolare prin afişarea la sediul centrelor de examene în ziua susţinerii probei scrise, potrivit Agerpres.

Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8.

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Prin accesul la definitivarea în învăţământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant şi pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează