Confidenţialitate


Deficitul comercial al României, aproape 10 miliarde de euro după șapte luni


Deficitul comercial al României, aproape 10 miliarde de euro după șapte luni

Institutul Național de Statistică a anunțat, marți, că în primele șapte luni ale anului au fost înregistrate scăderi ale exporturilor cu 16,2% și ale importurilor cu 12,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, în perioada 1 ianuarie-31 iulie 2020, exporturile însumat 34,1 miliarde de euro, iar importurile 44,1 miliarde de euro, rezultând un deficit de zece miliarde de euro, mai mare cu 481,4 milioane euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2019.

Aproape jumătate dintre exporturi (47,1%) sunt autovehicule, care reprezintă totodată peste o treime (36%) din importuri.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează