Confidenţialitate


Debitul Dunarii este in crestere


La intrarea in ţară, debitul Dunării este in creştere, ajungând astăzi la 11.883 mc/secunda. Lacul de acumulare de la Orşova a fost golit controlat de autorităţi prin pornirea deversoarelor de la Porţile de Fier I, astfel că pericolul inundațiilor este în aval de Porțile de Fier II, unde debitul defluent a ajuns la 11.602 m³/s.

‘

Potrivit prognozei, Dunărea ar putea atinge maximul pe 22 mai, când se aşteaptă 13.500 mc/s. Este și motivul pentru care autoritățile își iau măsuri de precauţie și intervin, împreună cu voluntari la consolidarea digului de apărare a satului Cozia- comuna Pristol, localitate grav afectată la inundațiile din 2005.

‘

Din cauza nivelului crescut al fluviului, la Gruia, două mașini au rămas izolate, fiind acum sub supraveghere până când apele se vor retrage. Cei trei pescari aflați în ele au fost salvați, iar potrivit autorităților autoturismele rămân sub supravegherea serviciului voluntar din localitate până când apele se vor retrage.


Ultimele stiri
Arad: Zeci de infectări cu hepatită A. La Spitalul Județean, medicii au internat 32 de copii, iar în…

Un tren Deutsche Bahn, care circula de la Stuttgart spre Zürich, a fost oprit pe traseu din cauza…

Mii de arbori se usucă în estul României. Stejarii din Vaslui și Vrancea, printre cei mai afectați. Ce…

Maramureș: Femeie împușcată mortal în Cvasnița. Un vânător ar fi confundat-o cu un mistreț | AUDIO

Reforma administrativ-teritorială continuă să atragă critici. Federația Sindicatelor din Administrație reclamă lipsa de dialog a guvernului: „Orice reformă…

România în Direct. 700.000 de Euro furați din vamă. Avem hoția în sânge?

Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează