Confidenţialitate


De maine, vom ajunge mai repede pe litoral


Patru trenuri Interregio vor circula cu viteza maximă de 160 km pe oră. Astfel, vor asigura legătura directă între București și Constanța în doar două ore.

Cursele vor opera de două ori pe zi din București, cu plecare la orele 9, respectiv 16, și din Constanța cu plecare la orele 13,10 şi 19,20.

Călătorii care optează pentru alte intervale orare de călătorie, mai au la dispoziție două trenuri Interregio care ajung de la București la Constanța sau retur în două ore și 25 minute.

Calatoriile cu celelalte trenuri Interregio de pe ruta București Nord – Constanța, și retur, vor dura puţin peste 2 ore şi jumătate şi vor avea între trei și cinci opriri în stații.


Ultimele stiri
Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată. Furnizorul a transmis greșit documentele | AUDIO

Brânza frământată de Teaca, produs tradițional din Bistrița-Năsăud, înregistrată de Comisia Europeană ca indicație geografică protejată

Serbia: Președintele Vucic a dizolvat Parlamentul. Când vor fi organizate alegerile parlamentare anticipate | AUDIO

Marea Britanie impune noi sancțiuni împotriva așezărilor israeliene din Cisiordania

Scandal în Comisia de apărare din Senat. Proiectul privind limitarea mandatelor șefilor serviciilor, amânat. Emanuel Ungureanu: „Sunteți subordonații…

Studiu: Consumul de paracetamol în sarcină ar putea fi asociat cu modificări la nivelul uterului şi ovarelor fiicelor.…

De ce rămânem fără bani înainte de salariu și cum putem evita situația (P)

Iranul a capturat o dronă subacvatică americană fără echipaj. Teheranul ar putea obține informații despre tehnologia militară americană

Val de reacții în Parlament după numirea șefilor interimari ai TVR și Radio România. Liberalii acuză PSD că…

Noi informații despre spionul rus arestat în România. Ce scrie presa independentă rusă despre Ivan Kuțenko | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează