Confidenţialitate


Grevă generală în spitale


Grevă generală în spitale

Aproape 75.000 de medici, asistenţi medicali şi alţi angajaţi din sistemul sanitar vor intra, astăzi, în grevă generală, ca urmare a faptului că nu s-a ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării, afirmă prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

Federaţia Sanitas cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică – 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe – aproximativ 1.500 de persoane.

Federatia Sanitas mai solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişă a posturilor şi aceleaşi atribuţii.

Asadar, potrivit legii, luni o treime din angajati vor asigura serviciile medicale in spitale. De asemenea, urgentele vor fi rezolvate, precizeaza Marius Sepi.

Protestul angajaților din sănătate este susținut și de pacienți, dupa cum anunța Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice. Am stat de vorba cu presedintele organizatiei, Radu Gănescu.
„Suntem alături de toate cadrele medicale care mâine sunt în grevă generală. Ca pacienţi, cunoaştem lipsa de personal şi problemele cu care se confruntă întreg sistemul sanitar, probleme care ne afectează şi pe noi. Deşi avem nevoie de servicii medicale, înţelegem că situaţia actuală i-a împins pe angajaţii acestui sistem către greva generală, însă ceea ce nu înţelegem este reacţia, sau mai bine spus, lipsa de reacţie a autorităţilor. Sper ca în aceste momente extrem de delicate, autorităţile să dea dovadă de responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări şi să găsească soluţii fiabile care să vină în ajutorul pacienţilor”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.


Ultimele stiri
Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…