Confidenţialitate


De duminică, belgienii îşi pot primi din nou prietenii în vizită; există reguli stricte


De duminică, belgienii îşi pot primi din nou prietenii în vizită; există reguli stricte

De duminică, belgienii au voie din nou să se viziteze. Fiecare familie va putea primi cel mult patru musafiri, a anunțat premierul Belgiei, potrivit Associated Press.

Însă trebuie să aleagă cu care dintre prieteni poate să se vadă, pentru că, până la ridicarea totală a restricţiilor, trebuie să fie aceleaşi 4 persoane.

„Fiecare casă poate primi maximum 4 musafiri, de fiecare dată, trebuie să fie aceleaşi persoane, aveţi grijă, aceşti 4 musafiri pot vizita o singură familie. Este ca un contract de reciprocitate, dacă vreţi. Distanţarea socială trebuie respectată cu musafirii. Şi, dacă aveţi norocul să aveţi o grădină sau o terasă, atunci e mai bine să îi primiţi acolo. În mod evident, vizitele nu sunt permise dacă unul dintre membrii familiei sau unul dintre vizitatori este bolnav”, a declarat Sophie Wilmes, premierul Belgiei, potrivit Associated Press.

De săptămâna viitoare, în Belgia se pot redeschide şi majoritatea magazinelor, fabricilor şi a altor întreprinderi. Barurile, restaurantele şi teatrele rămân în continuare închise până la noi ordine, iar competiţiile sportive au fost interzise până la 31 iulie.

Belgia, o ţară cu 11,5 milioane de locuitori, a fost serios lovită de epidemia de coronavirus. Numărul cazurilor confirmate a depăşit 50.000, iar cel al morţilor, 8.300.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează