Confidenţialitate


De astăzi, prețul energiei electrice crește cu până la 13 %


De astăzi, prețul energiei electrice crește cu până la 13 %

Preţul energiei pentru consumatorii care sunt alimentaţi în regim de serviciu universal va creşte de la 1 ianuarie.

Populaţia ar putea plăti facturi mai mari cu 7 până la 13 procente.

Licitaţiile pentru trimestrul I din anul 2018 de pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal s-au finalizat astăzi, iar OPCOM – operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România a publicat preţurile de închidere.

Astfel, energia în perioada de vârf de consum, adică între orele 18.00 și 22.00 va fi mai scumpă cu 13%.

Pentru energia livrată în bandă, între orele 1:00 – 24:00, preţul va fi de 245 de lei pe MWh, cu 6,5% mai mare decât în trimestrul patru din acest an.

Preţul pentru intervalul orar 8:00 – 24:00 va fi de 272 lei pe MWh, cu 7% mai mare, iar pentru vârful de consum, adică între orele 18:00 şi 24:00, preţul va fi de 302 lei pe MWh, în creştere cu 13%.

Piaţa de energie va fi complet liberalizată, iar populaţia – care până acum era în regim reglementat – va primi energie la preţurile la care se închid licitaţiile pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal.

Pe site-ul bursei pentru energie au fost postate rezultatele la licitațiile pentru energia vândută pentru consumatorii casnici.


Ultimele stiri
Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează