Confidenţialitate


David Popovici, unul dintre cei mai buni înotători ai lumii


David Popovici, unul dintre cei mai buni înotători ai lumii

David Popovici, născut pe 15 septembrie 2004, este unul dintre cei mai promițători și talentați înotători ai României, atrăgând atenția lumii prin performanțele sale remarcabile. Tânărul sportiv, originar din București, a reușit într-un timp foarte scurt să se impună pe scena internațională, stabilind noi recorduri și aducând medalii importante pentru țara noastră.

A început să atragă atenția la nivel național și internațional în 2019, când a câștigat medalii de aur la Campionatele Europene de Juniori și a stabilit recorduri în probele de 100 și 200 metri liber.

La Campionatele Mondiale de la Budapesta din 2022, Popovici a reușit să obțină două medalii de aur la probele de 100 m și 200 m liber, devenind astfel cel mai tânăr campion mondial la aceste probe. Această performanță extraordinară a fost urmată de stabilirea unui nou record mondial la 100 m liber, cu un timp de 46,86 secunde, în cadrul Campionatelor Europene de la Roma, în același an.

Pe 29 iulie 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, înotătorul român în vârstă de doar 19 ani a obținut prima sa medalie olimpică: aur la 200 de metri liber. 1.44.72 a fost timpul obținut. A fost o cursă foarte strânsă. La jumătatea cursei, David Popovici era pe locul al treilea. Ultimii 50 de metri au fost determinanți. Al doilea clasat a avut cu 2 sutimi de secundă mai mult.

Miercuri, 31 iulie, David Popovici înoată în finala probei de 100 de metri liber. David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, cu al cincilea timp din semifinalele desfăşurate marți.

David Popovici este cunoscut pentru tehnica sa impecabilă și pentru abilitatea de a menține un ritm constant și eficient pe tot parcursul curselor. Antrenamentele sale sunt extrem de riguroase, implicând sesiuni intense de înot, condiționare fizică și recuperare. Lucrează îndeaproape cu antrenorul său, Adrian Rădulescu, care a jucat un rol crucial în dezvoltarea sa ca sportiv.

Popovici este, de asemenea, un model de disciplină și dedicare, fiind cunoscut pentru abordarea sa meticuloasă în pregătirea pentru competiții.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Reacția lui Nicușor Dan privind rezultatele elevilor români la testele PISA: „Un semnal de alarmă major”. Arată problemele…

De ce este important ca România să fie reprezentată de un guvern cu puteri depline în negocierile pentru…

Drona care a intrat în spațiul aerian al României s-a prăbușit în apropierea localității Mihăileni Vechi, din Republica…

Industria ospitalității, în declin. Românii nu mai vor să investească, iar unii dintre cei care au deja afaceri…

Cum schimbă încălzirea globală vegetația din Carpați. Cercetătorii au observat tot mai multe specii de plante pe vârfurile…

Piața Victoriei: victoria extremiștilor în Germania – undă de șoc în Europa. Invitată este Tana Foarfă, directoare executivă…

Rezultatele testărilor PISA sunt grave și se vor resimți abia peste 10-15 ani, spune profesorul Marcel Bartic: „Ne…

Sorina Matei, noul director interimar al TVR. Răzvan Dincă revine la conducerea Radioului Public | AUDIO

București: Punctul de recoltare a sângelui de la Spitalul Floreasca s-a redeschis. Vor putea dona sânge între 30…

Prahova: Gondola din Sinaia, oprită pe termen nelimitat din cauza unor alunecări de teren. Un stâlp de susținere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează