Confidenţialitate

Daniel Morar susține că NU a pus în aplicare Protocolul SRI – ICCJ

“La începutul anului 2009, am primit, în calitate de procuror şef al DNA, spre conformare, sub forma unui document clasificat, protocolul de colaborare încheiat între PÎCCJ şi SRI.

Este vorba de documentul care a fost declasificat şi care a apărut în spaţiul public săptămâna trecută. La acel moment, după studierea acestuia, am avut o discuţie telefonică cu doamna procuror general, Laura Codruţa Kovesi, ocazie cu care i-am spus că eu nu agreez un asemenea protocol în condiţiile în care prin acesta se adaugă la Codul de procedură penală, iar unele dispoziţii sunt chiar contrare legii.

Mi-a spus că aceasta este decizia luată şi că protocolul trebuie respectat. I-am răspuns că nici procurorii DNA şi nici eu nu vom respecta şi nu vom aplica acest protocol. Acesta este motivul pentru care nu am prelucrat protocolul procurorilor din cadrul DNA, nu l-am adus la cunoştinţa lor, dispunând doar arhivarea acestuia la Compartimentul de documente clasificate din cadrul instituţiei”, a declarat fostul procuror şef al DNA Daniel Morar pentru jurnalista Sorina Matei.

Daniel Morar susţine că imediat după ce a intrat în vigoare protocolul, toate sesizările SRI ajungeau la Direcţia Naţională Anticorupţie prin Cabinetul Laurei Codruţa Kovesi, sub semnătura acesteia.

“Începând cu luna februarie 2009, toate sesizările întocmite de către SRI au fost transmise la DNA doar prin Cabinetul Procurorului general al PÎCCJ, sub semnătura acestuia, spre deosebire de perioada anterioară în care sesizările de competenţa DNA erau trimise direct la această unitate de parchet.

Fiecare sesizare a SRI era însoţită de o adresă în care ni se cerea ca, în conformitate cu art.6 din Protocol, să comunicăm modul de valorificare a informaţiilor cuprinse în sesizare.

Pe această cale au aflat şi procurorii din cadrul DNA, cărora le erau repartizate aceste sesizări, de existenţa protocolului încheiat între PÎCCJ şi SRI, fără însă a-i cunoaşte conţinutul. Am fost întrebat despre această obligaţie de către procurorii şefi de secţie, le-am confirmat că a fost încheiat un protocol între cele două instituţii, dar pe care îl vom ignora şi, prin urmare, nu vom comunica modul în care vor fi valorificate informaţiile primite de la SRI.

Prin urmare, toate sesizările primite de la SRI, atât cele care nu au avut potenţial de valorificare, cât şi cele care au fost valorificate în sau prin întocmirea unor dosare penale, au fost arhivate, conform procedurii interne DNA în vigoare în acel moment, din dispoziţia procurorului de caz, la Compartimentul de documente clasificate, fără realizarea informării prevăzute la art.6 din Protocol”, a mai completat Daniel Morar.