Confidenţialitate



Daniel Funeriu: „Eu aș vrea ca Georgescu să candideze și să îl înving la vot” / În schimb, dacă există dovezi că este exponentul unor elemente care se ocupă cu lucruri precum trădarea, acestea trebuie foarte serios cântărite | VIDEO


Daniel Funeriu: „Eu aș vrea ca Georgescu să candideze și să îl înving la vot” / În schimb, dacă există dovezi că este exponentul unor elemente care se ocupă cu lucruri precum trădarea, acestea trebuie foarte serios cântărite | VIDEO

Alegeri prezidențiale 2025. Invitat în emisiunea „România în Direct” la Europa FM – cu Cătălin Striblea – Daniel Funeriu, candidat independent la președinție, a declarat că își dorește ca fostul candidat Călin Georgescu să candideze din nou pentru a-l învinge prin vot. „Eu doresc să îl înving pe Georgescu și pe ceilalți candidați la vot, pentru că președintele trebuie să aibă legitimitate democratică”, a afirmat Daniel Funeriu. El a spus că ar fi vrut ca alegerile prezidențiale de anul trecut să nu fi fost anulate. „Nu-mi convine decizia”, a spus Funeriu. „Fie decizia a fost abuzivă și atunci cei care au luat această decizie trebuie să răspundă în fața legii, fie într-adevăr acest Georgescu este emanația unor structuri contrare României și atunci el trebuie făcut vinovat”, a adăugat candidatul independent.

Daniel Funeriu: Succesul relativ al candidatului Georgescu se datorează unor lucruri extrem de simple: nu a avut contracandidați pe măsură, iar oamenii au avut impresia că nu sunt ascultați

Cătălin Striblea: Potrivit clasamentului alcătuit de The Economist, România nu mai este astăzi o democrație funcțională, ci un fel de regim hibrid. E o știre de săptămâna asta. Și România a fost coborâtă în rangul acesta al democtațiilor din cauza anulării alegerilor, pe care The Economist o numește o anulare șubredă și oeo baza unor dovezi dubioase. Vă raliați acestui punct de vedere?

Daniel Funeriu: „Spun de foarte multă vreme că în România suferim de o un deficit democratic. Ce înseamnă lucrul acesta? În primul rând, succesul relativ al candidatului Georgescu se datorează unor lucruri extrem de simple. 1. Nu a avut contracandidați pe măsură. Și de aceea am decis să candideze. Cine au fost contracandidații? Niște oameni care mergeau cu avioane private când poporul o ducea cum o dcuea. Niște oameni fără credibilitate și fără relief. Al doilea lucru foarte important – să nu uităm că în ultimii patru ani a venit peste oameni COVID-ul, care a fost un șoc societal major, agresiunea Rusiei în Ucraina, inflația, va veni inteligența artificială care ne va schimba viața.Și nimeni nu i-a ascultat pe oameni. Oamenii au avut impresia că nu sunt ascultați”.

Daniel Funeriu: „România suferă de un deficit democratic, iar cauza acestui deficit democratic este slăbiciunea partidelor”

Daniel Funeriu: „Oamenii și-au găsit un guru. A venit un tip care le-a spus oamenilor ce voiau să audă. Și vedem astăzi chestiuni legate de interferența Rusiei și așa mai departe. Ca să răspund frontal, da, România suferă de un deficit democratic, iar cauza acestui deficit democratic este slăbiciunea partidelor, care partide nu promovează oameni de calitate. De aceea, una dintre prioritățile mandatului meu, dacă voi avea onoarea să fiu ales în aceast funcșie va fi să întăresc partidele.Ce înseamnă să întărești partidele? Să le constrângi să aibă mecanisme de selecție care să propună oameni de calitate”.

Cătălin Striblea: Oamenii cer un pic de claritate aici. Sunteți de acord sau împotriva deciziei Curții Constituționale de anulare a alegerilor?

Daniel Funeriu: „Vreau ca toți cei care din punct de vedere legal pot să candideze să fie lăsați să candideze. Aș fi vrut ca alegerile să nu fie anulate. Nu am toate elementele să judec. Sigur că și mie mi se pare o decizie foarte gravă să anulezi alegeri prezidențiale. Nu pot să vă spun nici că sunt de acord, nici că nu sunt de acord. Nu-mi convine decizia. Aș fi vrut ca ea să nu trebuiască să existe. Și sper și dacă voi fi ales vă asigur că voi desecretiza și voi scoate la lumină toate elementele. Fie decizia a fost abuzivă și eliminarea lui Georgescu, anularea alegerilor este abuzivă, și atunci cei care au luat această decizie sunt responsabili și trebuie să răspundă în fața legii, fie într-adevăr acest Georgescu este emanația unor structuri contrare României și atunci el trebuie făcut vinovat. Dar trebuie făcută toată lumina”.

Daniel Funeriu: „Eu aș vrea ca Georgescu să candideze și să îl înving la vot”

Cătălin Striblea: Multă lume se întreabă dacă domnul Georgescu trebuie lăsat să candideze sau nu. Ce credeți?

Daniel Funeriu:Eu aș vrea ca el să candideze și să îl înving la vot. Pentru că președintele României trebuie să aibă o autoritate morală și o autoritate constituțională izvorâtă din voturile românilor. Eu doresc să îl înving pe Georgescu și pe ceilalți candidați la vot, pentru că președintele trebuie să aibă legitimitate democratică. În schimb, dacă există dovezi că este exponentul unor elemente care se ocupă cu lucruri groaznice – trădare și așa mai departe – atunci e altă poveste. Dar aceste lucruri trebuie foarte serios cântărite”.

Daniel Funeriu: „Cred că la Kremlin dimineața își beau ceaiul și seara vodka, râzând și bucurându-se de ceea ce se întâmplă”

Cătălin Striblea: Credeți că Rusia a intervenit în acest proces electoral al României?

Daniel Funeriu:Cred că la Kremlin dimineața își beau ceaiul și seara vodka, râzând și bucurându-se de ceea ce se întâmplă. Nu mi-au venit mie date concrete, nu-mi permit să vorbesc pe impresii. În mod evident, acest om și ceea ce este în spatele lui convine din punct de vedere geostrategic Rusiei. Acum, dacă Rusia a fost în spate, eu unul nu sunt șef de servicii secrete să am astfel de elemente”.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Financial Times: Candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale va fi respinsă | AUDIO


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…