Confidenţialitate


Daniel David este, în continuare, ministrul Educației | Nu s-a luat act de demisie și nu a fost numit un interimar, deși David a demisionat din 22 decembrie | AUDIO


Daniel David este, în continuare, ministrul Educației | Nu s-a luat act de demisie și nu a fost numit un interimar, deși David a demisionat din 22 decembrie | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educației, Daniel David, se află în continuare în funcție, deși și-a anunțat demisia pe 22 decembrie. „Astept si eu numirea unei noi conduceri”, declară Daniel David pentru Europa FM. Până în acest moment nu a fost numită o conducere interimară a ministerului, însă sunt vehiculate două nume pentru preluarea funcției, spun surse politice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La mai mult de două săptămâni de la anunțarea demisiei, Daniel David este încă ministru al Educației. Așteaptă „numirea unei noi conduceri și procedurile de eliberare din funcție”, declară Daniel David pentru Europa FM, care precizează că a depus demisia la 22 decembrie la cabinetul premierului.

El precizează că nu s-au început proiecte noi și că „se derulează doar procesele care țin de funcționarea normală si obișnuită a sistemului sau proiecte care au început” înainte de 22 decembrie și care sunt în derulare, a mai adăugat Daniel David.

Potrivit legislației, odată ce un ministru a renunțat la portofoliu, Guvernul trimite către Administrația Prezidențială demisia acestuia de care se ia act prin decret al președintelui, iar premierul trebuie să anunțe un interimar. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat.

Cât va mai continua această situație, nu e clar. Cert e că portofoliul aparține PNL, așadar, liberalii trebuie să propună un ministru. Premierul declara pe 3 ianuarie că va fi luată o decizie, luna aceasta.

Potrivit unor surse politice, sunt luate în considerare două persoane pentru a-l înlocui pe Daniel David: Marilen Pirtea, deputat PNL și rector al Universității de Vest din Timișoara și Luciana Antoci, consilier de stat în domeniul educației tot din partea PNL.


Ultimele stiri
Donald Trump a criticat anumite state europene pentru felul în care au acționat în cazul conflictului din Iran:…

Analistul de politică externă Mihai Isac: „Dacă războiul din Iran se va prelungi, baza de la Mihail Kogălniceanu…

Ana Bărbosu a câștigat titlul de Gimnasta Anului 2025 | AUDIO

NATO nu este implicată în atacurile SUA și ale Israelului în Iran, declară Mark Rutte: „Eliminarea capabilităților nucleare,…

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei | AUDIO

Ministrul Energiei, despre creșterea prețului la carburanți: „Există acest risc. Totul depinde de situația din Orientul Mijlociu” |…

Piața Victoriei: Impactul războiului din Iran. Invitat este analistul de politică externă Mihai Isac

Cel puțin patru mii de pasageri ai companiei Ryanair așteaptă să fie repatriați din Iordania. CEO-ul companiei: „Aveam…

Trei mii de români din țările Orientului Mijlociu au solicitat până acum ajutor pentru repatriere. Purtătorul de cuvânt…

Ce spune ministrul Radu Miruță după ce nivelul de securitate la Deveselu a fost crescut: „Nu este ceva…