Confidenţialitate


Dan Voiculescu si-a sustinut nevinovatia duminica seara, intr-o conferinta de presa. Luni se va judeca un alt termen in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare, in care acesta e implicat.


La Curtea de Apel București se judecă astăzi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare – în care este implicat Dan Voiculescu.

‘

Președintele completului de judecată va audia astăzi inculpații. De asemenea sunt așteptate pledoariile.

‘

Între timp, președintele fondator al Partidului Conservator află în toamnă dacă procesul va fi mutat de la Curtea de Apel București la o altă instanță.

‘

Pe 24 septembrie se va lua o decizie în acest caz.

‘

‘

Dan Voiculescu se află sub control judiciar într-un alt dosar, cel referitor la șantaj.

‘

Voiculescu a declarat în repetate rânduri că acest dosar este o făcătură și că nu s-a întâlnit decât o singură dată cu Nelu Iordache, unul dintre denunțătorii săi.

‘

Aseară, într-o conferință de presă ținută la Grivco, Dan Voiculescu și-a susținut nevinovăția.

‘

Dan Voiculescu a adăugat că, în opinia sa, acțiunile împotriva lui s-au intensificat din momentul arestării fratelui președintelui Mircea Băsescu.

‘

Dan Voiculescu a anunțat aseară două proiecte pe care le-a pornit.

‘

În primul rând, a pus bazele unui ONG care va analiza toate faptele președintele Traian Băsescu de la revoluție încoace.

‘

În al doilea rând, a discutat cu profesori de drept penal pentru a realiza un manual. Vor fi selectate ‘cazurile cele mai aberante din justiția română din ultimii ani’.


Ultimele stiri
Un cetăţean rus a recunoscut că a folosit documente false pentru a obţine acte de identitate româneşti

ANM: Cod galben de ploi în cinci judeţe, de sâmbătă dimineaţa

Japonia: Prima zăpadă din acest sezon pe Muntele Fuji

Atac cibernetic la Binance, cea mai mare platformă de tranzacţionare a criptomonedelor din lume. Hackerii au furat peste…

Elevii se întorc luni la cursuri

RomâniaFilm a intrat în faliment, după mai bine de 8 ani petrecuți în insolvență. Datoriile acumulate de instituție…

Final de mandat pentru Laura Codruța Kovesi. Fosta şefă a DNA părăsește funcția de procuror-șef al Parchetului European…

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti a câştigat la Montpellier şi s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor

Actorul britanic Sir Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile din francizele Star Trek și X-Men, a murit la vârsta…

Sanda Nicola: Majoritatea liberalilor au înțeles că nu mai există viitor lângă PSD. Opoziția e fragilă. Ce spune…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează