Confidenţialitate

Dacian Cioloș, despre aderarea României la Schengen: Cu cât trece timpul, cu atât avem mai puține șanse | VIDEO

Europarlamentarul REPER – fost premier și comisar european – Dacian Cioloș a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Cum arată de la Bruxelles scandalul cu acuzații de putinism de la vârful politicii românești? Ce șanse mai avem să intrăm în Schengen? „Cu cât trece timpul, cu atât avem mai puține șanse. Deci, acum în martie avem mult mai puține șanse decât aveam în ianuarie. De ce? Pentru că subiectul a dispărut de pe agenda europeană”, a spus europarlamentarul Dacian Cioloș la Europa FM.

Ioana Ene Dogioiu: Ministrul de Externe al României, ca replică la o afirmație cum că ar trebui schimbat, îl face pe șeful grupului românesc din Partidul Popular European putinist. Cum se vede așa de acolo de unde sunteți dumneavoastră, la Parlamentul European? Cum se vede acest scandal la vârful statului român?

Dacian Cioloș: „Haideți să vă spun cum o văd eu. Sincer, nu am discutat despre subiectul acesta și aici în momentul de față, în Parlamentul European, sunt preocupări mai importante decât hârjoneala între doi politicieni din România, care amândoi sunt destul de absenți din dezbaterile europene.

Eu nu l-am văzut nici pe ministrul de Externe foarte activ în ultima perioadă pe subiectele care se discută aici. Pe Rareș Bogdan nu prea l-am văzut în Parlamentul European de câteva săptămâni. Nu zic că nu a fost, ci că nu l-am văzut eu.

Dar mie mi se pare discuția asta între doi oameni frustrați dintr-un partid care se duce în jos, care pierde pe linie pe mâna lor și pe mâna șefilor lor și pe mâna celor care-i reprezintă inclusiv a președintelui”.

Dacian Cioloș: În decembrie era nevoie de o discuție cu argumente. Nu acum, ci imediat în decembrie

„Nu acum trebuia să aibă loc dialogul acesta și ceea ce a spus Rareș Bogdan nu acum trebuia să spună, ci atunci imediat în decembrie, după ce noi am ratat intrarea în Schengen. Atunci trebuia o discuție așezată cu argumente: care sunt motivele pentru care nu am intrat în Schengen, care e responsabilitatea ministrului de Externe, care e responsabilitatea președintelui, a primului ministru, a altor politicieni din puterea executivă care nu și-au făcut treaba. Și atunci trebuia discutat despre un plan B, dacă din planul acela B ar fi putut să facă parte și înlocuirea miniștrilor cu alți oameni – dacă au oameni mai buni – ca să relanseze această discuție.

Știți că am mai discutat și noi doi atunci că s-ar fi putut pregăti niște lucruri pentru Consiliul de Miniștri de Externe din ianuarie, când noi ne așteptam să vedem un președinte al României – membru al Consiliului European – foarte ferm în Consiliul European care a urmat imediat după această decizie de a respinge aderarea României și Bulgariei la Schengen. Un președinte care să spună că din momentul acela nu se mai pot lua decizii cheie europene fără clarificarea în Consiliu a motivului pentru care a fost respinsă solicitarea legitimă a României și Bulgariei de aderare la Schengen”, a mai spus Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș: Lideri ai Uniunii Europene s-ar fi așteptat la un președinte al României foarte furios pe bună dreptate

„Eu știu din surse sigure că lideri ai Uniunii Europene s-ar fi așteptat la un președinte al României foarte furios pe bună dreptate, îmi spuneau mai mulți dintre ei, când al șaselea stat membru din Uniunea Europeană e umilit în felul acesta și i se respinge fără motiv serios un drept pe care îl are prin tratat.

Și atunci, foarte bine, președintele putea să spună <<Vreți să luăm decizii pe politica energetică, pe subiecte legate de Green Deal? Cifrele pe care le văd la nivel european nu corespund cu cifrele mele din România, deci nu pot să iau o decizie>>. Așa cum a abordat subiectul și austriacul – care a respins în mod evident niște realități doar ca să-și facă el jocurile”, a spus Dacian Cioloș la Europa FM.

Dacian Cioloș: Probabil că Rareș Bogdan are impresia că mai poate recupera ceva din electoratul care s-a dus dinspre PNL spre AUR. Nu așa

„Eu cred că o atitudine fermă a președintelui și a Guvernului așteaptă românii. Nu cred că românii vor mai mult suveranism. Vor mai multă verticalitate în raport cu calitatea României de stat membru al UE și în raport cu calitatea lor de cetățeni europeni. Dacă nu sunt capabili politicienii români să facă asta, românii se vor duce spre cei care propun pumni, agresivitate la nivel european – pentru că îi înțeleg pe mulți oameni care s-au săturat doar de povești.

De aceea, hârjoneala aceasta copilărească între ministrul de Externe și Rareș Bogdan nu o să intereseze pe prea multă lume. Probabil că Rareș Bogdan are impresia că mai poate recupera ceva din electoratul care s-a dus dinspre PNL spre AUR.

Nu așa îl recuperează, ci rezolvând probleme fiind în UE și comportându-se european. Pentru mine asta înseamnă să fii european: să și știi să dai cu pumnul în masă cu argumente. Și noi avem argumente pe masă, dar trebuie ca argumentele acelea să fie prezentate de oameni credibili, nu de oameni care-și bagă coada între picioare la nivel european și vin acasă pe urmă și-și dau în cap și se înjură între ei – nu așa rezolvăm probleme”, a mai explicat Dacian Cioloș.

Mai are România șanse să intre anul acesta în Schengen?

„Până la sfârșitul anului, da, evident că mai este o șansă până intrăm în campania pentru europarlamentare. Dar cu cât trece timpul, cu atât avem mai puține șanse. Deci, acum în martie avem mult mai puține șanse decât aveam în ianuarie. De ce? Pentru că subiectul a dispărut de pe agenda europeană”, a spus Dacian Cioloș la Europa FM.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Iohannis merge în Bulgaria pentru a discuta cu omologul de la Sofia despre aderarea țărilor noastre la spațiul Schengen