Confidenţialitate


Dacian Cioloș, ales președinte al partidului PLUS


Dacian Cioloș, ales președinte al partidului PLUS

Dacian Cioloş a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS), la prima Convenţie Naţională a formaţiunii.

Fostul premier a încercat anul trecut să înregistreze Partidul Mișcarea Împreună, însă acțiunea  afost contestată în instanță, așa că a preferat ca el și echipa sa să fondeze un alt partid.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dacian Cioloș spune că partidul PLUS se va prezenta la toate  cele patru scrutine din următorii doi ani, iar obiectivul său este formarea unei majorități care să elimine PSD de la Putere.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Deși se află pe lista candidaților la alegerile europarlamentare, Dacian Cioloș a declarat că nu va pleca din țară.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest moment, partidul PLUS are 8.000 de membri.

Potrivit statutului partidului, nu pot fi membri de partid cei care au suferit condamnări penale, cei care au colaborat cu Securitatea şi cei care promovează idei şovine.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează