Confidenţialitate


Dacă România ar fi o companie, doar 32% dintre angajații români și-ar depune CV-ul


Dacă România ar fi o companie, doar 32% dintre angajații români și-ar depune CV-ul

Un site de recrutare online a căutat să afle care ar fi interesul românilor pentru a lucra pentru România, dacă ar fi o companie. Doar 32% dintre angajații români și-ar depune CV-ul, în timp ce 42% spun că poate ar aplica pentru o poziție, iar 26% nu ar face niciun demers pentru a lucra într-o astfel de companie.

Dintre cei care ar fi dispuși să se angajeze în „compania” România S.A., doar 5% ar fi interesați de poziția de Președinte (Președintele României), 12% pentru cea de Director General/CEO (Prim-ministru), 3% ar dori funcția de Assistant Manager (președintele Camerei Deputaților), 5,6% pe cea de Director Financiar (Ministrul Finanțelor), 7,2% ar vrea postul de Director Operațional/COO (Ministrul Economiei), iar 7,5% funcția de Director Juridic (Ministrul Justiției).

De asemenea, 11,3% și-ar depune CV-ul pentru postul de Director de Resurse Umane (Ministrul Muncii), iar 7,8% pentru funcția de Director de Logistică (Ministrul Transporturilor), în timp ce poziția de Corporate Affairs Manager (Ministrul Afacerilor Interne) este interesantă pentru doar 2,2% dintre români, conform sondajului BestJobs.

Un procent de 4,7% ar dori funcția de PR Manager (Purtător de cuvânt), iar 8,9% ar fi dispuși să se angajeze în „compania” România SA pe o poziție fără funcție de răspundere, în timp ce 17% nu sunt interesați de nicio poziție din cele enumerate.

România SA

Când vine vorba despre priorități, acestea se leagă, evident, de educație, sănătate și infrastructură. Astfel, dacă ar fi CEO al „companiei” România S.A., primele trei lucruri pe care le-ar face românii din această funcție ar fi modernizarea școlilor și a sistemului de învățământ (30,4% dintre respondenți), modernizarea tuturor spitalelor și a sistemului de sănătate (20,4%) și construirea de autostrăzi (13,8%). Totodată, dacă ar conduce România, cetățenii ar adopta prioritar măsuri precum reducerea taxelor pe forța de muncă (12,4%), reducerea numărului de bugetari la jumătate (12,1%) și modernizarea sistemului informatic al tuturor instituțiilor de stat (6%).

Sub 1,5% ar decide majorarea salariilor pentru bugetari sau acordarea de noi facilități pentru categoriile vulnerabile.

Totodată, din poziția de CEO al România SA, primii trei angajați pe care i-ar concedia românii ar fi: Assistant Managerul (președintele Camerei Deputaților), conform răspunsurilor oferite de 30,4% dintre respondenți, Președintele (Președintele României) – 13,7% și Directorul Juridic (Ministrul Justiției) – tot 13,7%. Urmează apoi: Directorul Financiar (Ministrul Finanțelor) – 8,6%, Directorul de Logistică (Ministrul Transporturilor) – 7,8%, Directorul Operațional (Ministrul Economiei) – 5,9%, Directorul de Resurse Umane (Ministrul Muncii) – 5,9%. Doar 5% dintre respondenți nu ar concedia pe nimeni, iar restul ar concedia pe alții.

8 din 10 români ar pleca să muncească în străinătate

Dacă ar avea oportunitatea, peste opt din zece români ar pleca să muncească în altă țară. Astfel, conform sondajului BestJobs, 42,1% dintre respondenți au declarat că ar face acest lucru cu siguranță, 43,7% poate ar face asta și doar 14,2% au răspuns că în niciun caz nu ar pleca.
Calitatea principală a vieții este principalul factor care i-ar determina pe 43% dintre români să plece să muncească în afara țării, iar salariul mai bun ar fi cel mai puternic motiv pentru 17% dintre aceștia. Alte motive sunt gradul ridicat de civilizație (14,3%), sistemele de sănătate sau de educație mai bune (8,9%) sau oportunitățile profesionale mai ridicate (5,8%).

Factorul principal care i-ar determina să rămână în țară este familia, pentru 28% dintre respondenți, ori îmbunătățirea unor arii cheie (educație/sănătate/infrastructură), pentru circa 22% dintre români. Alții nu ar pleca dacă ar crește nivelul de trai (14%) sau dacă ar avea oportunități personale și profesionale mai bune (8%), ori dacă ar vedea perspective ale țării mai bune, în ansamblu (8%). Doar 2% ar fi reținuți în țară de naționalism.

Cea mai mare nemulțumire

Peste opt din zece români (circa 83%) sunt nemulțumiți de situația actuală a României și aproximativ 10% se declară cât de cât mulțumiți, mai arată datele sondajului desfășurat de BestJobs. Ceilalți 7% nu sunt nici mulțumiți, nici nemulțumiți.

Cea mai mare nemulțumire pentru patru din zece români este lipsa unor lideri politici vizionari și preocupați de bunăstarea tuturor cetățenilor. De asemenea, corupția este cea mai mare problemă pentru circa o treime dintre români. În plus, românii mai sunt nemulțumiți de lipsa oportunităților pentru venituri satisfăcătoare (7%), instabilitatea economiei, infrastructura precară, sistemul de sănătate și cel de învățământ, sistemul slab de protecție socială, imaginea țării pe plan european.

Dacă vorbim despre ce îi mulțumește cel mai mult pe români în țara lor, aproape jumătate (46,2%) au nominalizat frumusețile naturale unice în lume. De asemenea, pentru 12,7% cele mai importante sunt tradițiile, apoi libertatea individuală (5,8%). În procente cuprinse între 3 și 5%, românii apreciază nivelul ridicat de siguranță pentru cetățeni, căldura și ospitalitatea oamenilor, oportunitățile la nivel personal sau profesional, veniturile care permit un trai decent. Situația și perspectivele economiei, ori gradul de fericire individuală au primit procente sub 2%. Totodată, 12,7% nu apreciază nimic, iar 2,5%, altele.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 1 octombrie – 12 noiembrie, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.362 de respondenți.


Ultimele stiri
Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…

Spania: Mii de oameni au fost evacuați în urma furtunii Marta, care a lovit sudul Peninsulei Iberice. Stare…

FRF a trimis dosarul de candidatură pentru organizarea finalei UEFA Europa League din 2028 sau 2029, pe Arena…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Cehia se alătură statelor care susțin interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani. Premier: „Trebuie să ne…

Robert Negoiţă s-a prezentat la Poliţie pentru controlul judiciar | AUDIO

ANM: Vremea la început de săptămână. Va fi ger în zece județe din Moldova și estul Transilvaniei. Vânt…

Arad: Persoanele cu resurse financiare mai mari, ținta escrocheriilor online. Ce spune un polițist care a fost sunat…

Unitatea pentru arşi grav de la Târgu Mureş ar putea fi dată în folosință în toamna acestui an.…

Criza combustibilului în Cuba. Autoritățile au tăiat kerosenul pentru companiile aeriene, în contextul în care SUA blochează aprovizionarea…