Confidenţialitate


Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Paul al României


Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Paul al României

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de influenţă în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează marţi AFP, citată de Agerpres.

Autorităţile române au emis un nou mandat de arestare în ianuarie pentru descendentul regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României.

Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, în vârstă de 76 de ani, este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăţi pe care le revendica ca moştenitor al familiei regale, scrie France Presse.

În 1947, familia regală a fost alungată din România de comunişti, iar proprietăţile sale au fost confiscate. Persistă însă conflicte în legătură cu bunurile rezultate din moştenire.

Prinţul a fost condamnat în decembrie 2020 la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi patru luni pentru trafic de influenţă şi complicitate de către Înalta Curte de Casaţie din România. În acest caz au fost condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puţin 145 milioane de euro. Imediat după condamnarea sa, justiţia română a emis un prim mandat de arestare pe numele său.

Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris a respins această solicitare în noiembrie 2023, considerând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat având în vedere neregularităţile depunerii jurământului de către doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat.

Pentru a formula o nouă cerere de remitere adresată Franţei, Bucureştiul s-a bazat pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 29 iulie 2024, pronunţată în urma unei întrebări preliminare. CJUE a considerat că decizia Curţii de Apel din Paris este “contrară principiului încrederii reciproce” între ţările europene, exercitând “un control excesiv” asupra funcţionării sistemului judiciar român, a amintit în timpul audierii din 11 iunie preşedintele camerei de extrădări.

Avocatul general a solicitat predarea lui Paul de România în numele “principiului prevalenţei justiţiei europene asupra dreptului naţional”. Avocata prinţului, Miriame Laichi, a denunţat “cel mai mare scandal politic pe care l-a cunoscut o familie regală” în legătură cu “litigiul succesoral”.

Tatăl prinţului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu