Confidenţialitate


Cursul euro a crescut miercuri și a ajuns la 5,09 lei


Cursul euro a crescut miercuri și a ajuns la 5,09 lei

O nouă depreciere a monedei naționale comparativ cu cea europeană. Banca Națională a României a cotat un euro la 5,099 lei. Este a doua zi de creștere și o nouă valoare neatinsă până acum. Ieri, euro era cotat la 5,037 lei.

Deprecierea leului în raport cu moneda europeană va afecta întreaga populație. În afară de creșterea chiriilor și a ratelor la bănci, vor fi scumpiri la raft, la alimente și toate produsele aduse din import, spune Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice.

„Vom avea rate mai scumpe, vom avea prețuri mai mari la raft, vom avea salarii ca putere de cumpărare în euro diminuate. Se va scumpi tot ceea ce e plătit în valută și aici vorbim de importuri. Vacanțele în Grecia vor deveni mai scumpe pentru că eu am un salariu în lei, să zic, am 5.000 de lei salariu, ori în momentul în care cursul devine 6 lei în loc de 5 lei, eu cu salariul meu nu mai pot cumpăra 1.000 de euro, pot cumpăra, să zicem 800 de euro. Și atunci, eu va trebui să scot din buzunar mai mulți lei, dar pe care nu-i am pentru că salariul meu n-o să crească în lei prin comparație cu ceea ce am de plătit în euro”, spune Cristian Păun.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cum sunt afectați fermierii de creșterea istorică a cursului euro. Explicațiile președintelui Asociației „Forța Fermierilor” | AUDIO


Ultimele stiri
Tulcea: Dronă căzută la Plauru. Echipe ale MApN au fost trimise în zonă

Laura Vicol, noi acuzații în dosarul Nordis. DIICOT extinde urmărirea penală | AUDIO

România așteaptă astăzi evaluarea agenției de rating Standard & Poor’s. Nazare: „Decizii cruciale pentru România nu doar pentru…

PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează