Confidenţialitate


Curentul din România a ajuns mai scump decât cel din Franţa sau Germania


Curentul din România a ajuns mai scump decât cel din Franţa sau Germania

La jumătatea anului, România era în partea superioară a clasamentului european din punct de vedere al preţului angro al energiei electrice, arată datele Comisiei Europene, prezentate de Economica.net.

Datele DG Energy, Directoratul pentru Energie, organism al Comisiei Europene, arată că, în al doilea trimestru al acestui an, preţul mediu angro al energiei electrice vândut pe platformele de tranzacţionare era, în România, peste media europeană şi peste preţul raportat în mai multe state din vestul Europei.

 

Este vorba despre o medie a preţului pentru energia electrică vândută „în bandă”, pe pieţe.

Astfel, în România se înregistra un preţ mediu de 41 de euro/MWh, peste media europeană de 37 de euro/MWh, conform datelor DG Energy.

Este mai mult decât în statele din zona noastră, cu excepţia Ungariei, şi vorbim despre ţări în care ponderea energiei din surse fosile, deci mai scumpe.

Spre exemplu, în Polonia preţul a fost de 35,6 euro, iar în Bulgaria 35,4 euro.

Preţurile de la noi au fost mai mari decât cele din Germania, Austria, Franţa şi chiar Irlanda, ca să nu mai vorbim despre ţările nordice, acolo unde energia din surse hidro este totuşi foarte întâlnită.

Harta preţurilor din Europa, la jumătatea anului poate fi văzută pe Economica.net.


Ultimele stiri
Papa Leon, un nou avertisment în privința AI: „preocupările exprimate de numeroși experți și specialiști trebuie luate în…

Atac cu cuțitul într-o școală din Slovacia. O profesoară a murit, iar alte două persoane au fost rănite

Rezerva strategică de petrol a SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 40 de…

Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei se extinde. Au ars peste 400 de hectare. Traficul pe…

Criza în care se află România trebuie să se încheie, spune Nazare: „Învestirea Guvernului Mureșan ar rezolva multe…

România în Direct. La ce bun votul de miercuri?

Celebrul bulevard Oxford Street din Londra devine pietonal din 26 octombrie | AUDIO

Românii comandă tot mai puține produse din afara UE, după taxarea coletelor cu valoare de sub 150 de…

Comediant turc, condamnat la 19 luni de închisoare după ce l-a ironizat pe președintele Erdoğan | AUDIO

Mircea Abrudean, propus ministru de Interne în Cabinetul Mureșan, aviz favorabil după audieri. Violența domestică și traficul de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează