Confidenţialitate


Cum s-a văzut MoBU2024 la România în Direct | GALERIE FOTO


Cum s-a văzut MoBU2024 la România în Direct | GALERIE FOTO

MoBU, cel mai mare Târg de Artă Contemporană din Europa Centrală și de Est, are loc în perioada 29 mai – 2 iunie la Romexpo. În cadrul celei de-a doua ediții a târgului vor fi prezenți peste 200 de artiști, atât cu experiență, cât și studenți de la universități de artă din România.

Artiștii provin, de asemenea, din Marea Britanie, Ucraina, Germania, Republica Moldova, Ungaria, Japonia, China și Polonia.

Pe 30 mai, România în Direct s-a desfășurat la Târgul de Artă MoBU, cel mai mare din estul Europei, unde expun zeci de artiști din mai multe țări și cei mai importanți artiști contemporani români.

Invitați în emisiune, Demetra Arapu, directoarea MoBU Art Fair, Mihai Zgondoiu, lector universitar și ambasador MoBU și Daniel Cozac, specialist în comunicare al MoBU – au vorbit despre importanța educării gustului pentru artă de la o vârstă fragedă, despre cum să ne uităm într-un mod inteligent la tablouri, precum și despre un interval al prețurilor tablourilor aflate la vânzare.

MoBU are loc într-un context în care spațiul mediatic din România este dominat de subculturi sau de opere artistice de slabă valoare. Numai în aceste zile premiul uriaș al lui Mircea Cărtărescu la Dublin Literary a trecut aproape neobservat.

Foto: Cristi Popescu


Ultimele stiri
Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO