Confidenţialitate


Cum poate susține societatea civilă campania de vaccinare: Ghid lansat de șase ONG-uri


Cum poate susține societatea civilă campania de vaccinare: Ghid lansat de șase ONG-uri

Șase ONG-uri din România, printre care Asociația Young Initiative, World Vision România, au lansat Ghidul Vaccinării Anti-Covid pentru Societatea Civilă, instrument menit să sprijine organizațiile non-profit care doresc să susțină campania națională de vaccinare împotriva COVID-19.

Ghidul este dedicat organizațiilor nonprofit care își doresc să sprijine campania națională de vaccinare în mod direct sau indirect, în special în cadrul comunităților în care acestea activează.

În plus, ghidul poate fi util și altor organizații precum biblioteci publice, muzee, direcții județene de specialitate, instituții de cultură, dar și anumitor IMM-uri.

Conținutul este special gândit pentru a fi scris într-un limbaj cât mai accesibil, oferind atât informații de context global și național, cât și cele specifice sectorului nonprofit. Astfel, ghidul este structurat pe patru capitole principale:

  • Provocările campaniei de vaccinare în România și în lume;
  • Rolul societății civile;
  • Activitățile ce pot fi întreprinse de către ONG-uri;
  • Recomandări și atenționări specifice.

Printre rolurile propuse de Ghid pentru societatea civilă se numără sprijinirea informării din surse avizate a comunității, facilitarea dialogului cu privire la vaccin în rândul grupurilor vulnerabile, combaterea mesajelor de tip fake news la nivelul comunității în care activează, derularea de campanii de advocacy specifice sau oferirea de spații pentru potențiale de centre de vaccinare sau informare cu privire la vaccinare acolo unde este necesar.

Ghidul Vaccinării Anti-Covid pentru Societatea Civilă este disponibil online, în mod gratuit și poate fi descărcat.

“Organizațiile non-profit sunt deseori cele mai apropiate de comunitate, bucurându-se de un nivel ridicat de încredere din partea celor cu care lucrează. Dacă ne dorim să trecem cu bine peste această pandemie, va fi esențial să avem nu doar politici publice eficiente, dar și să fim solidari unii cu ceilalți – om cu om, comunitate cu comunitate. Iar pentru organizațiile care au nevoie de informații, recomandări și inspirație pentru a sprijini campania de vaccinare și informarea corectă în cadrul propriilor comunități, lansăm astăzi acest Ghid care să le vină în ajutor”, a declarat Răzvan-Victor Sassu, Președintele Asociației Young Initiative.

Publicarea Ghidului răspunde misiunii Centrului pentru Managementul Organizațiilor Nonprofit de a sprijini organizațiile non-profit din România cu resurse educaționale specifice. De la debutul pandemiei COVID-19, CMON a lansat recomandări dedicate sectorului ONG, programul educațional #ONGLaScoala, precum și un studiu dedicat nevoilor de învățare ale ONG-urilor din România în contextul pandemiei.

Lansarea Ghidului este o inițiativă a Centrului pentru Managementul Organizațiilor Nonprofit (CMON), program al Asociației Young Initiative, și este susținută de o serie de parteneri oficiali: World Vision România, Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, Forumul Tinerilor din România, Federația YMCA România, Școlile Satelor Noastre.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…

Premierul Luca Niculescu și echipa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni: „nu va fi…

Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează