Confidenţialitate


Cum arată acum Aeroportul Otopeni – Henri Coandă – GALERIE FOTO


Cum arată acum Aeroportul Otopeni – Henri Coandă – GALERIE FOTO

Aeroportul Internațional Henri Coandă primește călătorii în condiții speciale de securitate sanitară, iar pentru moment numărul curselor este mult redus, astfel încât distanțarea socială pare acum simplă.

Sâmbătă erau anunțate doar 5 aterizări, iar pe tabela de plecări apar doar 3 curse.

Informarea privind măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirus este făcută cu ajutorul unor autocolante lipite în spațiile publice și pe podele. Unele mesaje sunt însă doar în limba română, după cum se poate vedea din fotografiile publicate pe Facebook de administrația aeroportului.

Accesul în interiorul incintei Aeroportului Internațional Henri Coandă se va realiza doar după verificarea temperaturii. Permanent sunt obligatorii atât purtarea măștii de protecție, cât și păstrarea unei distanțe fizice de cel puțin 1 metru față de cei din jur.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache, a anunțat, în urmă cu o zi, noile reguli pentru pasageri:

Păstrați permanent contactul cu operatorul aerian pentru orice informații privind zborul!

La sosirea la aeroport, debarcarea pasagerilor se va face la distanță față de terminal, aceștia urmând a fi dirijați direct către corturile de așteptare. Întreg traseul pasagerilor este marcat în mod vizibil.

Stația de autobuz și peronul de debarcare din taxi/autoturism au fost repoziționate. Accesul autoturismelor în parcarea Plecări se face, de asemenea, pe un flux modificat. Acestea sunt semnalizate în mod vizibil. Atenție, din cauza lucrărilor la conexiunea feroviară cu Gara de Nord, circulația în zona aeroportului este în continuare deviată!

Permanent, sunt obligatorii atât purtarea măștii de protecție, cât și păstrarea unei distanțe fizice de 1 metru față de cei din jur.

De la corturi către terminalul de pasageri se va pleca în grupuri organizate de către angajații aeroportului, în funcție de destinație și ora programată a cursei.

În terminalul de pasageri este permis accesul doar pentru pasagerii care sosesc în mod organizat, venind de la corturile de așteptare. Pentru păstrarea distanței de 1 metru, vor fi respectate indicațiile autocolantelor amplasate pe pardoseală.

În zona publică a terminalului de pasageri nu este permisă staționarea. În acest sens, au fost eliminate toate banchetele din zonă.

După efectuarea formalităților de check-in, pasagerii vor urma fluxul obișnuit, păstrând distanța de 1 metru față de cei din jur. Purtarea măștii este obligatorie inclusiv la efectuarea formalităților de acces și la controlul de securitate.

În zona de îmbarcare este asigurat spațiul necesar păstrării distanței de 1 metru față de cei din jur.

Autobuzele de transfer la/de la avion vor fi ocupate la maximum 50% din capacitate.

Îmbarcarea în aeronavă se va face începând cu rândul cel mai îndepărtat față de ușa avionului. Debarcarea se va face începând cu rândul de lângă ușă.

Fluxul de sosiri nu se modifică, fiind însă interzis accesul în terminal al altor persoane decât pasagerii. Râmân valabile obligativitatea purtării permanente a măștii de protecție, precum și păstrarea unei distanțe de 1 metru față de cei din jur.

Pentru motive justificate (acces la grupurile sanitare, supermarket, achiziție de bilete de avion etc.), va fi permis accesul în terminal și pentru alte persoane decât pasagerii.

Pe întreg fluxul de pasageri plecări/sosiri sunt amplasate dispensere cu soluții dezinfectante – recomadăm utilizarea acestora în special după efectuarea controalelor. Infrastructura de terminal din zonă este dezinfectată de minimum 10 ori/zi.


Ultimele stiri
Simina Tănăsescu s-a recuzat din dosarul Legii integrității. Șefa CCR l-a desemnat pe Csaba Asztalos raportor | AUDIO

Hackerul „Virus”, reținut la Sinaia cu plăcuțe false și un sistem de schimbare rapidă a numerelor de înmatriculare…

CCR s-a pronunțat asupra contestațiilor depuse la Legea integrității: prevederea privind partenerii de viață ai demnitarilor, declarată neconstituțională…

Premierul Cehiei și-a cerut scuze după ce a cules flori dintr-o zonă protejată. Andrej Babiš spune că va…

„Cina pe terasă”, antidot pentru singurătatea verii. Cum încearcă o biserică din Paris să aducă oamenii împreună |…

Motorina nu a coborât sub 10 lei în majoritatea benzinăriilor după reducerea accizei. Luni au apărut noi scumpiri…

Carmen Internațional lansează ofertele de REDUCERI spectaculoase pentru vacanțele din septembrie (P)

Patru foști oficiali americani cer analizarea vizei lui George Simion pentru SUA. Reacția AUR | AUDIO

Programul FIV 2026: Încep înscrierile pentru 10.000 de cupluri și femei singure. Ce vouchere oferă statul | AUDIO

Gheorghe Hagi revine pe banca naționalei României la primul meci oficial: „Obiectivul numărul unu este să câștigăm grupa”…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează