Confidenţialitate


Ce a regăsit un ucrainean în locul pe care îl numea „acasă”, după invazia rușilor. Școala copiilor, plină de cartușe de artilerie | FOTO


Ce a regăsit un ucrainean în locul pe care îl numea „acasă”, după invazia rușilor. Școala copiilor, plină de cartușe de artilerie | FOTO

Iurii, un ucrainean din Bucea, care a povestit recent pentru Europa FM cum a găsit orașul după atacurile rușilor, ne-a transmis o serie de fotografii din zona unde locuia în liniște înainte de invazia Rusiei.

După ce pe 1 martie a plecat cu familia sa (soția și cei 2 copii) din Bucea, Iurii s-a întors înainte de Paște acasă, sau în locul pe care acesta îl numea „acasă”.

Chiar dacă locuința i-a fost invadată și luată cu asalt de soldații ruși, Iurii și familia sa se pot considera norocoși: încă mai au o casă la care s-au putut întoarce.

întrebat la acea vreme dacă mai poate trăi acolo, acesta a spus că: „Nu am încotro. Poarta și gardul sunt la pământ – au intrat cu tancul în ele. La fel și la vecini. Trebuie să stau aici pentru că, altfel, lucrurile care au rămas în casă pot fi furate”.

Acum, ucraineanul ne-a trimis mai multe fotografii surprinse în zona în care acesta locuiește. Peste tot se poate vedea urmările lăsate de invazia trupelor ruse, cele care, din 24 februarie și până în prezent, au îngrozit nu doar Ucraina, ci o lume întreagă. Mormane de mașini, ca cele surprinse în fotografia de mai jos, sunt dese. Ori, dacă nu sunt arse și puse grămadă, autoturismele sunt, majoritatea, pline de găuri de gloanțe, cu parbrize și roți sparte, sau cu piese lipsă.

Și infrastructura a fost afectată, precum și căile de transport, la fel ca în mai totate locurile prin care au trecut rușii.

„Școala de pe strada Vokzalna din Bucea, curtea din spate. Aici învață copiii mei”, ne scrie Iurii în timp ce ne trimite fotografiile următoare. „Aici a fost poziționată o echipă de artilerie”, ne explică ucraineanul motivul pentru care să văd atât de multe cartușe goale.

După cum era de așteptat, din cauza bombardamentelor, geamurile școlii în care învață și copiii lui Iurii au fost spulberate.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu