Confidenţialitate


Cu eroii la psiholog (AUDIO)


Psihologul Dana Dumitrache va sta de vorbă cu Ana-Maria Tatu, duminică, în emisiunea ‘O dimineaţă de milioane’, despre eroi, jertfe şi sacrificiul din iubire.

Discuţia din acest weekend porneşte de la ceea ce s-a întâmplat luni în România. La începutul aceste săptămâni, pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul ‘Sf. Maria’ şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.


Ultimele stiri
Libanul se declară deschis la negocieri directe cu Israelul pentru încheierea unui armistițiu

Oana Țoiu, după decizia Parlamentului cu privire la solicitarea SUA de a desfășura temporar capabilități militare în România:…

Vrancea: Conducerea Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” a instalat camere de supraveghere în grupurile sanitare ale fetelor. Măsura…

Luminița Odobescu: Decizia CSAT privind dislocarea capabilităților militare americane în România este foarte importantă. Ce spune fostul ministru…

Parlamentul a aprobat scrisoarea președintelui Nicușor Dan privind dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare…

George Simion critică decizia „luată pe genunchi” de CSAT privind dislocarea unor trupe și echipamente militare americane în…

Gill‑Julien Grigore Iacobici a primit aviz negativ de la CSM pentru funcția de procuror șef-adjunct la DIICOT |…

Președintele Nicușor Dan îl primește joi la Palatul Cotroceni pe Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care…

Comisia Europeană a lansat o platformă pentru promovarea femeilor în agricultură | AUDIO

Audierea Oanei Țoiu privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu, marcată de tensiuni în Comisia de Politică Externă. Deputat…