Confidenţialitate


CSM decide marți dacă judecătorul în dosarul Colectiv


CSM decide marți dacă judecătorul în dosarul Colectiv

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta, marţi, cererea de pensionare depusă de Valeriu Mihail Terceanu, care este judecător în dosarul Colectiv, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Dacă solicitarea e aprobată, procesul ar putea fi reluat de la început.

Membrii CSM discută, marţi, cererea de pensionare depusă de Valeriu Mihail Terceanu, judecător în dosarul Colectiv aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. În cazul în care solicitarea e aprobată, procesul ar putea fi reluat de la început, potrivit normelor în vigoare.

Reprezentanţii victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului.

Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, a declarat că, până la sfârşitul acestui an nu se va mai întâmpla nimic în procesul „Colectiv”, după ce judecătorul Valentin Terceanu a cerut pensionarea.

„Acel judecător are nevoie să cerceteze dosarul și, să nu uităm, dosarul are un volum uriaș. Următoarea ședință ar fi trebuit să fie în septembrie. probabil se va prelungi până în 2019, cu un judecător nou, care va cere, probabil, alte probe. Mie mi s-ar părea normal ca dosarul să continue. Desigur, noul judecător are nevoie de timp să cerceteze dosarul, va cere noi dovezi, noi anchete … ceea ce mi se pare normal. Noi, oricum, nu suntem mulțumiți de cum s-au produs anchetele. dar … să iei dosarul de la zero, ar fi bătaie de joc!” – a declarat Eugen Iancu pentru Europa FM.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează