Confidenţialitate


CSAT: Nu există ofițeri acoperiți și nici colaboratori în Justiție


Consiliul Suprem de Apărare a Țării susține că în sistemul judiciar nu există ofițeri  acoperiți și nici informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Anunțul vine de la Administrația Prezidențială la mai bine de jumătate de an după ce Ministerul Justiției și CSM au solicitat verificarea declarațiilor date pe proprie răspundere de angajații din Justiție.

Anul trecut, președintele Klaus Iohannis a cerut CSAT să verifice dacă în sistemul judiciar există ofițeri SRI sau ai altor servicii secrete, operativi sau acoperiți dar și colaboratori.

Asta după ce, în cadrul CSM a fost dezbătut acest subiect.

Atunci, Uniunea Judecătorilor din România s-a declarat îngrijorată  de o afirmație a directorul Direcției Juridice a Serviciului Român de Informații care spunea într-un interviu că, pentru SRI, instanța de judecată a devenit “un câmp tactic”.

Membru CSM, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, se plângea la acea vreme că atacurile asupra magistraților se exercită tot felul de presiuni, iar unii politicieni și-ar dori un sistem controlabil.

Potrivit Statutului judecătorilor și procurorilor, magistrații dar și personalul auxiliar nu au voie să lucreze pentru niciun serviciu de informații.

Dacă o fac, riscă să-și piardă postul și pot fi acuzați de fals în înscrisuri oficiale.


Ultimele stiri
În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | LIVE…

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…

Nicușor Dan, primit de președintele Cehiei la Praga. Vizita are loc în ziua votului pentru Guvernul Mureșan |…

Accesul românilor la rețeaua publică de apă a crescut în 2025 cu doar 0,6%, față de 2024. Diferențe…

Giganții AI din SUA semnează un acord de autoreglementare la Casa Albă. Trump redenumește oficial AI în „Superinteligență”…

Alertă de securitate la bordul unui avion Flydubai care zbura spre Tel Aviv. Aeronava a aterizat în siguranță…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează