Confidenţialitate


Criza din Ucraina: Moscova se pregătește să trimită armata


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut – și a primit – acordul Parlamentului de a trimite trupe în Ucraina.

Ambele camere ale Parlamentului Rusiei au dezbătut anterior propuneri referitoare la ‘stabilizarea’ situației din Crimeea, regiune autonomă din cadrul Ucrainei locuită în majoritate de etnici ruși.

Premierul din Crimeea, nerecunoscut de Kiev, a confirmat că militarii ruși operează deja în zonă.

Potrivit Ministerului Apărării din Ucraina, ar fi vorba de aproximativ 6,000 de soldați.

‘Este posibil să trimitem un contingent limitat pentru garantarea securităţii Flotei de la Marea Neagră şi a cetăţenilor ruşi care trăiesc în Crimeea’, a declarat Valentina Matvienko, preşedinta camerei superioare a Parlamentului Rusiei.

‘Decizia îi aparţine preşedintelui Vladimir Putin’, a precizat Valentina Matvienko.

Factorul Ianukovici

Moscova susține că mobilizarea trupelor ar fi în concordanță cu acordurile militare pe care le-a semnat cu Ucraina, în vreme ce Kievul consideră că Rusia caută, de fapt, să provoace o confruntare.

Noua putere de la Kiev îl îndepărtase din funcția de președinte pe Viktor Ianukovici sîmbăta trecută.

Exact în ziua în care Viktor Ianukovici denunța, din Rusia, noua administrație de la Kiev, grupuri foarte bine organizate de persoane înarmate au preluat controlul asupra aeroporturilor din Sevastopol și Simferopol.

Nimeni nu poartă însemne militare, dar croiala uniformelor, armamentul și vehiculele de care dispun cei implicați în aceste operațiuni sunt cele folosite de soldații Federației Ruse.

Încălcarea suveranității?

Reacția Kievului a fost prudentă. Președintele interimar, Aleksandr Turcinov, i-a cerut lui Vladimir Putin să pună capăt provocărilor și să-și retragă trupele din Crimeea.

Peste ocean, Barack Obama a amintit de legăturile istorice dintre Rusia și Ucraina și de faptul că flota rusească a Mării Negre își are baza în Crimeea.

Orice încălcare a suveranității Ucrainei, însă, ar fi ‘profund destabilizatoare’, a adăugat președintele Americii.

Statele Unite nu au anunțat cum au de gînd să acționeze, dar presiunile de ordin economic la adresa Moscovei ar fi o primă variantă.

Rusia, de asemenea, organizează în vară o reuniune a așa-numitului G8, grupul statelor cel mai puternic industrializate din lume, și nu și-ar dori ca întîlnirea să fie boicotată de țările partenere.


Ultimele stiri
Muzeul Luvru caută fonduri pentru modernizare. Directorul avertizează că infrastructura celui mai vizitat muzeu din lume este în…

Consiliul European de la Bruxelles: Nicușor Dan participă la discuții despre Republica Moldova, Ucraina, apărare și bugetul UE…

Miniștrii propuși de premierul desemnat să facă parte din noul guvern. Unii dintre independenții propuși nu au confirmat…

Pensia socială în România: cine beneficiază și cum funcționează mecanismul de completare a veniturilor (P)

Denisa Voiculescu (ENGIE): „Energia nu mai este doar un cost operațional, ci un activ strategic” (P)

Dominic Fritz află azi decizia Înaltei Curți în dosarul privind conflictul de interese administrativ | AUDIO

SUA și Iranul au semnat, în Franța, un memorandum de încetare a focului. Care sunt prevederile documentului |…

Premierul desemnat depune astăzi la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare | AUDIO

USR anunță că nu va vota Guvernul Veștea: „Este o formulă profund antireformistă”

Premierul desemnat va depune la Parlament joi, 18 iunie, programul de guvernare și lista miniștrilor